Voluntari din Breaza renovează Cimitirul Eroilor din Bacău

Administrator

Douăzeci de voluntari din Breaza au venit în Bacău să contribuie la curățarea și amenajarea Cimitirului Eroilor. Voluntarii au în program greblarea cimitirului, strîngerea gunoaielor, tunderea gardurilor vii, periatul crucilor și vopsirea porții de la intrare și a însemnelor care se mai pot descifra de pe cruci. Tabăra de voluntari, ce are loc în perioada 18-24 august, este organizată de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor în parteneriat cu Primăria Municipiului și Prefectura județului Bacău. Fondurile necesare pentru organizarea taberei au fost asigurate de Oficiul pentru Cultul Eroilor. Primăria Bacău a pus la dispoziție un autobuz pentru transportul de la Valea Budului, unde sunt cazați voluntarii, la Bacău, și materiale, cum ar fi vopsea, perii, mături, apă minerală, precum și ajutor la toaletat copaci. La inaugurarea acțiunii, ce a avut loc sîmbătă, 19 august, au fost prezenți dr. Cristian Scarlat, directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, subprefectul Gheorghe Hură și un reprezentant de la Primărie. „în majoritatea țărilor din Europa, oficialitățile au grijă de cimitirele eroilor. Din păcate, acest lucru nu se întîmplă în România. Doresc ca tabăra de aici să schimbe mentalitatea noastră în ceea ce privește cimitirele eroilor, să ne facă să avem mai multă grijă de ele”, ne-a declarat Cristian Scarlat.
Tabăra a fost organizată în Bacău deoarece Cimitirul Eroilor este cel mai mare din România, aici fiind îngropați aproximativ 11.000 de soldați români, ruși și germani din primul și al doilea Război Mondial. Voluntarii, zece fete și zece băieți, sînt elevi ai Colegiului Militar Național „Dimitrie Cantemir”. „Am venit aici pentru că trebuie să avem mai multă grijă de eroii noștri. în plus, sîntem obișnuiți cu activitatea în aer liber, așa că nu este nici o problemă pentru noi să lucrăm la cimitir”, ne-a declarat Daniela Pătlăgean, unul dintre voluntari. Programul taberei, pe lîngă renovarea cimitirului, cuprinde vizitarea unor obiective turistice din județul Bacău, iar voluntarii vor mai participa la o ședință demonstrativă organizată de Inspectoratului Județean pentru Jandarmi și la o ședință de antrenament de zbor pe timp de noapte la Aeroportul Bacău. (Anca CERNIC)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.