Prima zi de lucru din acest an a adus pacienților care s-au externat din spital o surpriză neașteptată. Alături de biletul de ieșire și rețetă, ei au primit și un document, respectiv un decont, prin care li se aduce la cunoștință în detaliu cît s-a cheltuit cu îngrijirea lor. Mai exact, la plecarea din secția în care au fost internați, li s-a înmînat o „factură” pe care au fost menționate distinct cheltuielile aferente spitalizării (tariful pe zi de spitalizare, înmulțit cu numărul de zile în care pacientul a fost internat), sumele consumate cu hrana, cu medicamentele, cu materialele sanitare, analizele de laborator, precum și cu alte investigații. „Zilnic, din spitalul nostru se externează, în medie, 160 de pacienți. Deci va trebui să emitem tot atîtea deconturi. Ele vor fi întocmite de fiecare secție pe baza datelor pe care le au și a celor transmise de la contabilitate”, ne-a declarat Natalia Jicmon, director adjunct cu îngrijirile medicale la Spitalul Județean de Urgență. Decontul privind cheltuielile cu asistența medicală acordată fiecărui pacient va fi întocmit și de medicii de familie. De asemenea, pacienții vor cunoaște și cît s-a cheltuit cu serviciile medicale pe care le-au primit de la medicul specialist din policlinică. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.