~2 min lectură 0 comentarii

Vreme rece, de Revelion. Cerul va fi înnorat

Redacția Ziarul de Bacău

Vremea va fi rece, geroasă în unele zone ale ţării în noaptea trecerii dintre ani, cu temperaturi minime ce ajung şi la -20 de grade.

Vom avea Revelion fără zăpadă, în zona Moldovei – Foto arhivă

Sâmbătă, vor fi ninsori slabe în sud-estul ţării în prima parte a zilei, iar în restul ţării vor fi înnorări. Vântul va sufla slab şi moderat şi va avea unele intensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor ajunge la 1 grad în zona litoralului, în zona Moldovei, în Banat şi Crişana, 4 grade în zona Olteniei, dar vremea va fi mai rece în Transilvania şi Maramureş, cu temperaturi maxime sub 0 grade.

În noaptea de Revelion, vremea se va menţine rece, geroasă în majoritatea zonelor, cu temperaturi minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în interiorul arcului carpatic spre -20 de grade în estul Transilvaniei. Izolat va fi ceaţă asociată cu chiciură.

Duminică, prima zi din an, cerul va fi în general variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei şi condiţii de ninsoare slabă. Temperaturile vor fi, însă, în creştere, cu maxime de la -6 grade în estul Transilvaniei, până la 8-9 grade în Moldova.

Luni, maximele vor ajunge şi la 10 grade în partea de sud a ţării, dar vor coborî la -4 grade în estul Transilvaniei. (News.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.