încălzirea bruscă a vremii a făcut ca numărul internărilor în Spitalul Județean de Pediatrie să crească semnificativ. Dacă în zilele geroase rar au fost zece cazuri, în ultima perioadă numărul lor a ajuns la aproape douăzeci pe zi. „Faptul că vremea s-a ameliorat și este umiditate mai mare în atmosferă favorizează apariția afecțiunilor respiratorii. Lumea circulă mai mult, astfel că posibilitatea transmiterii infecțiilor este mai mare. Cît a fost ger, părinții i-au ținut pe copii în casă. Pe măsură ce s-a încălzit, i-au scos mai mult afară și au intrat în contact cu bolnavii”, a precizat doctorul Aurelia Țaga, director adjunct al Spitalului Județean de Pediatrie. Numai în ultima săptămînă, în județul Bacău s-au înregistrat 742 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 451 sînt copii cu vîrsta cuprinsă pînă în 15 ani. Alte 432 persoane, din care peste 200 copii, au fost diagnosticate cu pneumonie. „Cei mai afectați sînt sugarii și preșcolarii, iar din rîndul adolescenților, fetele. Predomină pneumoniile interstițiale, faringitele și laringitele. Din fericire, sînt forme medii ale bolii”, a mai spus medicul Țaga. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.