Vremurile boierilor, amintite cu nostalgie la Izvoru Berheciului

în Izvoru Berheciului, una dintre comunele în care sărăcia este suverană, a fost odată un boier care scotea de pe moșiile lui recolte de invidiat. Nu avea tractoare, ara cu plugul, așa cum se obișnuia la vremea aceea. Și cum, din păcate, mai vedem și astăzi. Diferența dintre prezent și trecut stă în faptul că, pe vremea boierului, vagoane întregi de produse agricole ajungeau în străinătate, în vreme ce, acum, țăranii locului abia reușesc să scoată porumb pentru cîteva mămăligi.

Din moșia boierului Costică Apostoleanu a supraviețuit conacul boieresc, de dimensiuni nu foarte mari. Acum, construcția adăpostește, într-o încăpere cu intrarea prin spate, cîteva vite. în conacul boieresc a fost, la un moment dat, sediul CAP-ului din comună. Odată cu noua utilitate au apărut și primele modificări mai ales în interiorul acestuia. Au rămas, însă, unele elemente de arhitectură originale.
Bătrînii satului spun că, pe vremea boierului Apostoleanu, conacul era înconjurat de o livadă de nuci și pruni, iar în spatele livezii se întindeau hectare întregi de vie. După ani și ani au mai rămas doar cîțiva copaci. Bătrînii povestesc că de pe cîmpurile boierului ieșeau recolte frumoase.
Alexandru Vasilaș a fost servitor la boier. A muncit ani de zile pe moșiile boierului cu plugul tras de boi. „Eu mînam boii. Pentru munca noastră ne plătea cu cîte 16 lei vechi pe zi. Mie îmi dădea mai mult pentru că știam să mîn boii bine. Avea boierul 36 de boi și 16 vaci. înhăma boii la 13 căruțe, și mai avea trei trase de cai. De arat, ara cu boii. Mai întîi băga un plug cu șase boi. Cînd aproape să semene grîul intra cu un alt plug ca să mărunțălească pămîntul. însămînța, în fiecare an cîte 60, 70 de hectare cu grîu, 10 hectare cu mazăre, iar porumbul îl dădea în parte la oameni. Mazărea o dădea la export. Făcea cîte 70 de vagoane de grîu pe an. Avea și cîțiva specialiști bouari și un pristav bun care răspundea de producție. Dacă ar mai fi, acum, administrator ca al boierului…”, și-a amintit Alexandru Vasilaș.
Omul mai spune că țăranii care au muncit pe pămînturile lui Apostoleanu au dus-o bine pe lîngă acesta. „Era om bun. Dacă ne îmbolnăveam venea la noi acasă cu medicamente. Ne mai dădea cîte 20 sau 30 de hectare de pămînt în scuteală, pe lîngă bani. âmi amintesc cum dădea mîncare oamenilor care munceau la cîmp. Avea o masă din lemn pe care răsturna măligoiul. âl bătea cu scîndura pînă îl făcea pătrat și îl împărțea în porții egale. Ne dădea mîncare bună”, a mai spus Vasilaș.

„Nu era lacom”

Gheorghe Diaconu, un alt veteran de vîrstă al comunei, îl descrie pe boier ca pe un om elegant, respectuos și darnic. „Boierul nu era lacom și ajuta săracii. Era foarte bogat. Moșia lui se întindea pînă la Colonești. Boierul Apostoleanu a fost primul din comună care a avut mașină. Celălalt boier din comuna nostră avea caleașcă. Toate animalele și toată averea lui Apostoleanu a ajuns în mîna rușilor. L-am mai văzut după revoluție cînd a trecut prin comună. Era bătrîn și amărît, dar a vorbit cu oamenii”, a povestit Gheorghe Diaconu. Tot din bătrîni se mai știe că boierul avea nenumărate moșii, unele dintre ele la Curtea de Argeș, Panciu, Colonești și că tot el i-a împroprietărit pe oamenii din satul Pădureni. Mai avea boierul, pe vremea aceea, și o baie în curtea conacului și apă adusă de la un ivor de pe deal care, acum, este cunoscut ca izvorul lui Apostoleanu. „Eram copil și mă jucam în viile boierului. M-a durut sufletul cînd au scos viile, pentru că acolo era toată copilăria mea. âmi amintesc că în fața conacului se țineau serbările cîmpenești, pe 14 septembrie. Parcă văd și acum aleea cu liliac care ducea de la drum pînă la conac. După 1989, cînd a venit în comună, oamenii îi spuneau tot «conașule». A murit la 94 de ani”, a povestit secretarul Oprișan. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!