Numărul persoanelor care au încheiat contract direct cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău a crescut, de la începutul anului și pînă la sfîrșitul lui iulie, cu aproape 3.000. în prezent, la CAS Bacău achită personal această contribuție 19.035 asigurați. Dintre aceștia, 3.515 sînt liber profesioniști, 3.425 – agricultori, 9.501 – persoane fără venituri, 2.551 – cu venituri sub salariul minim pe economie, iar 43 au asigurare facultativă. La sfîrșitul anului trecut, aveau un astfel de contract 17.603 persoane. Se prevede că numărul celor care se vor prezenta la Casă pentru a semna un contract și a plăti asigurarea de sănătate va fi din ce în ce mai mare. Dintre neasigurați, cei care vor avea nevoie de un serviciu medical, pentru a nu suporta contravaloarea acestuia, vor fi nevoiți să se prezinte la CAS Bacău ca să se asigure. Ei vor trebui să scoată din buzunar cel puțin 13,5 milioane lei. Pentru cei care nu sînt asigurați, contribuția de 6,5 la sută din salariul minim pe economie (în cazul celor lipsiți de venit) sau din venitul impozabil se calculează pe ultimii cinci ani, și nu pe trei ani. Măsura aceasta se aplică din iunie 2006, de cînd a intrat în vigoare noua Lege a asigurărilor de sănătate. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.