Prima manifestare la care șefii administrației locale au participat ieri în cadrul Zilelor Bacăului a fost deschiderea anului universitar, însă începutul oficial a avut loc, circa jumătate de oră mai tîrziu, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”. Alături de cei doi viceprimari, Mihai Șlic și Nicolae Onica, alți șefi de instituții publice și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, primarul Romeo Stavarache a încercat să explice ce a însemnat organizarea acestui festival. După ce a admis că noua administrație e la început și nu are experiență în astfel de acțiuni, Stavarache a mai afirmat și că banii alocați ediției din acest an a „Zilelor Bacăului” au fost extrem de puțini. „Am avut puțini bani, dar am pus mult suflet și sînt convins că cetățenii acestui oraș se vor simți bine la această sărbătoare. E un festival dedicat tuturor băcăuanilor, dar mai ales tinerilor, pe care trebuie să-i stimulăm și să le oferim condiții decente, ca să nu mai plece în alte țări”, a afirmat Romeo Stavarache.
Acestea au fost, de altfel, și singurele referiri la festival. în încheierea discursului său, primarul Bacăului a punctat problema locuințelor pentru tineri, tot în contextul migrării masive a acestora spre Occident. Stavarache a promis că în următorii doi, trei ani, administrația locală va inaugura peste 1.200 de locuințe, o parte finanțate cu bani de la buget, altele prinse într-o hotărîre dată recent de actualul guvern. (Nicoleta BICHESCU, Eduard ADAM) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.