Săptămîna trecută a avut loc o ședință foto la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, iar fotomodelele alese au fost toți elevii claselor a XII-a. âmbrăcați la patru ace, aranjați și parfumați, liceenii, cot la cot cu profesorii, s-au pozat pentru catalogul de promoție care le va fi înmînat la sfîrșitul anului școlar.Timp de cîteva ore, tropăitul de pe coridor nu a încetat: nerăbdători, fete și băieți au dat fuga la baie, pentru ultimele retușuri ale coafurii și machiajului în fața oglinzii.
Chiar dacă majoritatea elevilor nu au fost mulțumiți de modul cum au ieșit fotografiile, iar comentariile pe această temă au continuat mult timp după, broșura e așteptată cu emoție de toți. Și asta pentru că reprezintă o amintire a celor patru ani petrecuți împreună, e reprezentarea unui moment, a unei perioade pe care nu o vor mai putea trăi. Mai mult, peste ani și ani, chiar dacă pozele nu sînt ale unor profesioniști, vor smulge sigur zîmbete și amintiri frumoase celor care le vor privi cu melancolie.
Imaginați-vă cum vor fi peste 30-40 de ani, grizonați, aduși puțin de spate, cînd în fața unei cafele le vor arăta cu melancolie copiilor sau poate chiar nepoților fragmente din adolescența lor, simple fotografii încărcate de amintiri și emoții. Dacă acum le este oarecum rușine că îi vede o școală întreagă, la întîlnirea generațiilor, peste 20 de ani, vor fi de-a dreptul amuzați, chiar mîndri, așa cum se întîmplă cu poza de buletin. (Andreea LUPU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.