„Ziua îndrăgostiților”, o sărbătoare „de import”

• Dragobetele este patronul iubirii la români, în timp ce „Valentine’s Day” își are originile în Anglia, la începutul secolului trecut

Dragobete sau „Năvalnicul”, fiul babei Dochia și al semețului Ceahlău, este un tînăr așa de frumos, încît nu numai tinerele fete îi ațin calea, ci chiar și femeile măritate. El pune pe jar inimile femeilor, în „săptămîna dragostei”, care începe la 24 februarie și are ziua cea mai fierbinte a dragostei la 1 martie. La începutul acestei săptămîni, băieții și fetele își fac jurăminte de trainică iubire. Cine încalcă acest jurămînt este urmărit de blestemul lui Dragobete. Tot acum se pun la încolțit 100 de semințe sau boabe de grîu și, dacă la 1 martie, jumătate dintre ele au încolțit, atunci cel sau cea care le-a pus va avea parte de o adevărată dragoste și nu de una falsă. La 1 martie fetele gătesc friptură de berbec împănată cu feliuțe de gutui, pe care apoi o stropesc din belșug cu vin roșu, simbol al puterii masculine. Din nefericire, chiar flăcăcul Dragobete, spune tradiția, a greșit în dragoste pentru că prea zăpăcea fetele. Maica Domnului l-a prefăcut într-o floare, ghiocelul, care să vestească și să amintească de săptămîna îndrăgostiților. Între 24 februarie și 1 martie, an de an, flăcăii dăruiau iubitelor cîte un ghiocel, simbol al dragostei.

În zilele noastre, „Dragobetele” sau „Năvalnicul” a început să fie dat uitării, fiind înlocuit cu o marfă de import: „Valentine’s Day”.

Cum a apărut „Sfîntul Valentin – patronul îndrăgostiților”?

La începutul secolului trecut, în Anglia, a început o mișcare a tinerilor, avîndu-l ca simbol al iubirii pe Sfîntul Valentin. Acesta nu are, însă, nici o legătură cu „săptămîna dragostei”, el fiind un martir roman ucis în anul 273 d.Ch. A început să fie sărbătorit de către Biserica apuseană pe la mijlocul secolului al IV-lea, la inițiativa papei Iulius. Dar, chiar autoritatea clericală catolică neagă orice legătură între sacrificiul Sfîntului Valentin și „isteria Sfîntului Valentin”.

„Valentin’s Day” la Bacău? Firește, înainte de Revoluție nici nu se pomenea de așa ceva! Ca orice marfă de import, odată cu anii ’90, după un început modest, aceasta s-a extins cu repeziciune, mai ales în rîndurile tinerilor, elevilor și studenților. Dacă la început se dădea în dar o floare, acum s-a trecut la oferirea de către băieți a unor cadouri de-a dreptul costisitoare. Dacă „Dragobetele” a rezistat la sate pînă nu de mult, acum e pe cale de dispariție și aici. Cine îi întinde o mînă de ajutor firavului „Dragobete”? (Eugen ȘENDREA)