Zona Metropolitană Bacău are în sfîrșit certificat de naștere în toată regula. „Am făcut toate demersurile legale și începînd cu 9 octombrie, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău a primit ceritificatul de înscriere în rîndul persoanelor juridice, fără scop patrimonial. Zona Metrolpolitană are de acum statut juridic”, a declarat priamrul Romeo Stavarache. Edilul Bacăului a mai spus că în prezent se lucrează la strategia de dezvoltare a orașului și că le-a cerut și consiliilor locale care alcătuiesc zona să își facă și ele aceste strategii, pentru a fi incluse în strategia de dezvoltare a „Zonei”. „Strategia Zonei Metropolitane va avea patru componente: dezvoltare urbanistică, economică, în plan de transport, canalizare, apă, drumuri și dezvoltare socială”, a mai spus primarul Stavarache.
Primul proiect
Asocierea celor 24 de comune și a municipiului Bacău au principal scop atragerea cîtor mai multe fonduri europene. Deja primul proiect a demarat înainte ca „Zona” să fie recunoscută oficial. „Primul proiect este cel care vizează salubrizarea în toate localitățile care compun Asociația”, a precizat primarul Bacăului. Proiectul are ca rezultat colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor în
conformitate cu prevederile europene. Lucrările vor demara în primăvara anului viitor, iar termenul de finalizare este 31 decembrie 2010. întreaga investiție, la finalul căruia Bacăul și cele 24 de comune, adică peste 40% din populația județului, vor colecta și depozita gunoaiele ca în occident, este de 20 de milioane de euro, din care 15 milioane de euro sînt nerambursabili, iar cinci milioane este contribuția municipalității băcăuane, din împrumutul de la Banca Mondială. Din bani se vor achiziționa o serie de utilaje specifice. Comunele învecinate vor beneficia de acest serviciu contracost, pentru ca Bacăul să își amortizeze cheltuielile. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.