Sint uimit si contrariat. Desi il stiu de-o viata pe Viorel Savin, descopar, azi, ca nu l-am cunoscut indeajuns. Scriitor polivalent (dramaturg, romancier, poet) mie mi s-a impus ca un luptator, cu o dinamica a gindirii indreptata ferm catre amendarea severa a impostorilor si a vremii lor. Cel putin cele 5-6 piese de teatru pe care i le-am cronicat, ca si romanul “Gresia albastra”, atacau cu vehement talent impostura, prefecatoria si oportunismul profitabil. Mai ales piesa “Funia”. Acum, la implinirea virstei de 70 de ani, Viorel Savin si-a lansat cea de-a 30-a carte – “Exilat in strigat”-, aparuta la Editura Valman. E o carte de poezie profund crestina din care stilistica si limbajul religios lipseste cu desavirsire. Cred ca autorul nici nu si-a propus o astfel de abordare. Deschizind-o, insa, cititorii vor descoperi taina sublimului a nazuintei intru puterea iubirii. E un amestec proustian de viata, melancolie, calm, resemnare si detasare post factum: “Cu mina intinsa merg printre voi/dati-mi o farima de iubire/va rog…in fiecare seara ma intorc acasa/cu buzunarele burdusite/de injuraturi uimitor de frumoase”, zice autorul. Dar, crestineste, nu numai mila, compasiunea in durere si salvarea intru iubire sunt perceptele religioase abordate in stil laic. Mai mult, autorul merge pina la actul sacrificial, cristic: “Iata: va intorc spatele/trage-ti/si ca sa fiti siguri/ca ati scapat definitiv incinerati-ma/Ma voi numi Cenusa/si voi fi tacut.”Da, sigur, poetul accepta suferinta. Si ca sa fie adevarata si autentica, aceasta trebuie sa fie deznadajduita, inexplicabila, absolut de neinteles ca sa-si dovedeasca sinceritatea si seriozitatea unui om care a baut adinc din paharul amaraciunii. Ca si Bacovia, Savin nu e un poet duios; e trist cu adevarat. El apartine altui registru al psihiei. De aceea, se si exileaza in strigat, care poate va fi auzit si inteles nu ca o spaima de moarte, ci ca un poem al dragostei de oameni. “Cu sufletul adiere as vrea/sa va pot racori/incalzi/mingiia/dojeni/dupa cum cere binele vostru.” Idee mai crestina nici ca se poate. Pentru ca, asa cum scria si Albert Camus, “Nu exista alta implinire decit cea a iubirii si binelui. Sa mergi pina la capat. Sa te topesti in iubire. Sa te pierzi. Sa te nimicesti in implinirea si in pasiunea adevarului.” Iata un text absolut crestin care-l defineste, in buna masura, si pe Viorel Savin. La el ca si la Camus sau Dostoievski crestinismul nu este un moralism oarecare, ci un mod nou de traire pe coordinate laice, avind o tinuta de impecabila demnitate.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns