1-0, min.43: D. Apostol primește o minge de angajament, trece lejer de apărătorii oaspeți și înscrie fără probleme

Administrator

Dunărea Galați: Mirică – C. Munteanu, Bozga, Velescu – Nejneriu (76′ S. Drăgan), Baștină, Milea (78′ Avanu), Bourceanu – D. Apostol, D. Oprea (90′ Cl. Stan), S. Ilie. Antrenor: Octavian Grigore.
Petrolul Moinești: Anton – Dragomirescu, Chiriac, Gurguiatu, Vrânceanu – Tismănaru, Popa (68′ Ungurașu), Toma, Jipa (65′ Dobîrceanu) – Gafița (53′ Berea), Ursu. Antrenor: Dan Moței.
Cartonașe roșii: Anton (68′)
Arbitri: Adrian Stănescu – Dumitru Bârgăoanu, Ion Olteanu (toți din București)

Slab. Acesta a fost calificativul pe care antrenorul Dan Moței l-a dat meciului de la Galați, în care elevii săi au jucat mult sub posibilitățile lor reale. „Din păcate, unii jucători nu au respectat indicațiile pe care le-am dat la începutul meciului. în plus, parcă ne-a fost frică să jucăm. Dacă evoluam la 50-60% din potențialul arătat în ultimele partide din tur sînt convins că ne întorceam de la Galați cel puțin cu un egal”, ne-a declarat principalul Dan Moței. Prima ocazie clară a meciului a aparținut, totuși, oaspeților, Vrânceanu (25′) trimițînd peste poartă, cu capul, de la șase metri. Cu o floare nu se face însă, primăvară. Mai mult, cu două minute înainte de finalul primei reprize, apărarea moineștilor a adomit nițel, ceea ce i-a dat posibilitatea lui D. Apostol să ajungă nestingherit față în față cu Anton, portarul Petrolului neavînd nici o șansă la șutul acestuia. în rest, totul a fost o goană în noroi după un balon, care, deseori, s-a dovedit a fi foarte greu de stăpînit de jucătorii celor două echipe. Doar două jumătății de ocazii trecute în contul gazdelor și eliminarea lui Anton (68′) au mai animat un meci destul de cenușiu. în celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: FC Brașov – Ceahlăul Piatra Neamț 1-1, Dacia Unirea Brăila – Altay Constanța 1-0, FCM Trîgoviște – Laminorul Roman 1-1, Callatis Mangalia – Cetatea Suceava 4-1, Precizia Săcele – Portul Constanța 2-0, FC Botoșani – Forex Brașov 1-0, Gloria Buzău – Midia Năvodari 3-0 (formația oaspete s-a retras din campionat). (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.