1001 impresii din lumea arabă

FARMECUL IEPELOR PURSÂNGE ARAB

Doru CIUCESCU

Calul a fost și a rămas unul dintre animalele mele preferate. Poate de aceea primul meu poet îndrăgit a fost George Coșbuc, autorul poeziei El Zorab. Și acum mi-au rămas în memorie versurile: „La pașa vine un arab / Cu ochii stinși, cu graiul slab./ – Sunt, pașă, neam de beduin / Și de la Bab el Manteb (corect: Bab al Manadib – Poarta Lamentărilor Funebre) vin / Să-l vînd pe El Zorab. / Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port / Și-l joc în frîu și-l las la trap! / Mi-e drag ca ochii mei din cap / Și nu l-aș da nici mort”. învățasem atît de bine această poezie încît la începutul adolescenței m-am apucat să scriu… în versuri niște jocuri lingvistice relativ izbutite, în care, însă, poezia era… în altă parte.
în 1996, la Casablanca am avut ocazia să văd pentru prima oară în carne și oase cai pursînge arab, care, mai precis spus, erau… iepe. Săptămînal, în drumul meu spre Complexul sportiv Al Amal (Speranța), unde „semnam condica” pe un teren de zgură trasat cu dungi albe, treceam prin fața intrării Complexului ecvestru regal Lala Amina (sora regelui Hassan II). De fapt, cele două cluburi erau vecine, astfel că nu de puține ori, cînd jucam tenis, auzeam nechezat de cai, pe care nu puteam să-i văd datorită gardului despărțitor din beton de înălțimea și grosimea… zidului din Berlin. într-o duminică, am observat o mare aglomerare de autoturisme pe bulevardul din fața hipodromului, care avea porțile larg deschise. Steaguri ale Marocului fluturau alături de cele ale unor țări din Occident. Am bănuit că acolo se desfășura un concurs internațional de hipism. Lîngă mine se găsea Bahits (Cercetătorul) Aalami (Cosmopolitul), profesor universitar de sociologie la Universitatea din Casablanca și unul dintre partenerii mei de tenis. Tocmai terminasem o partidă cîștigată, ca de obicei, de mine și ne îndreptam spre autoturismul companionului meu.
– Aș dori să intrăm puțin în hipodrom pentru a arunca o privire; ce zici?, mi-am exprimat eu o opinie.
– Eu vroiam să-ți propun același lucru. Avem timp deoarece este abia ora 11. Putem sta două ore. Este posibil să ne întîlnim cu Fahl (Armăsar; fig. Somitate), un văr de-al meu, care este directorul unei crescătorii de cai aparținînd unui cetățean saudit.
…Nu peste multă vreme ne aflam în tribuna principală, la umbra oferită de o copertină metalică. A doua tribună, situată pe partea opusă, era mai mică și fără protecție contra soarelui nemilos. Trăiam o senzație de confort sporit, deoarecee băncile erau acoperite cu pături, iar podelele cu mochete. în ciuda faptului că intrarea era liberă, aproape jumătate din locuri nu fuseseră ocupate. Decorul natural din jurul hipodromului era dominat de palmieri și de plantele agățătoare veșnic înfloritoare, care formau un covor vegetal multicolor. Pe gazon se desfășura un concurs hipic de obstacole. Fondul sonor era alcătuit din zgomotele copitelor care loveau solul, din plesnetele cravașelor, din fornăiturile cailor, din anunțurile în franceză ale crainicului sau din aplauzele spectatorilor. în această atmosferă am făcut cunoștință cu „monsieur” Fahl, care urmărea din tribună desfășurarea concursului.
– Caii mei sînt pursînge arab de linie olandeză, deoarece au talia mai mare, ne-a informat directorul crescătoriei de cai saudite.
– Sînt mai multe linii?, am întrebat eu.
– Da, sînt mai multe linii de cai pursînge arab, printre care pot fi menționate următoarele: egipteană, olandeză, poloneză, rusă, spaniolă. Iată, chiar acum evoluează unul din caii mei.
– Dacă văd bine, calul tău este… o fermecătoare iapă, a observat Bahits.
– Ai dreptate, este deosebit de frumoasă. Eu prefer, ca de altfel majoritatea arabilor, iepele în locul armăsarilor, deoarece ele nu mușcă cu mînie, sînt mai rezistente la oboseală, foame și sete și, în plus, ca un paradox, nechează mai puțin. Caii pursînge arab provin din iepele selecționate de însuși Profetul Muhammad; știți povestea, monsieur Doru?
– Nu o cunosc, dar doresc să o ascult, mi-am recunoscut eu ignoranța.
– Se spune că Profetul, mare iubitor de iepe, avea într-un țarc de pe malul unui ued (torent în deșert) numeroase astfel de animale, pe care le-a supus unui test. Astfel, le-a ținut închise cîteva zile fără apă și apoi a deschis poarta. Toate iepele au început să alerge în galop spre ued ca să se adape. Imediat, Profetul a dat semnalul de adunare. Marea lor majoritate și-au continuat drumul, numai cinci dintre ele s-au întors la Muhammad, care le-a păstrat și le-a prăsit. Ele au rămas în memoria poporului arab cu denumirea de „al khamsa ar-Rassul Allah” (cele cinci ale Trimisului lui Allah).
– Frumoasă poveste, monsieur Fahl, am comentat eu.
– Mă bucur să aud aceste vorbe rostite de un creștin. Mai trebuie să știți că în prezent numai 4 procente din așa-numiții pursînge arab sînt veritabili, restul pot fi demisînge arab sau nici măcar atît. Și acum, pentru că m-ați încurajat, o să vă spun o legendă beduină.
– Excelent!, am exclamat eu.
– Legenda spune că Allah a creat calul suflînd peste pumnul în care ținea o adiere a vîntului care bătea dinspre sudul deșertului. în acest fel au apărut primii o sută de cai pe Pămînt. Allah a dăruit toate aceste animale lui Ismail (Ismael), fiul lui Ibrahim (Avraam), care le-a prăsit și, astfel, s-au răspîndit în toată lumea.
– Frumoasă legendă, monsieur Fahl, continuați, l-am stimulat eu.
– Nu știu ce să mai spun. Ăă… o să încerc să vă spun un poem cavaleresc din secolul XVI, cînd a început să se formeze linia spaniolă a cailor pursînge arab. Deoarece memoria a început să mă lase, vă rog să mă scuzați pentru forma aproximativă a acestei opere literare pe care o voi recita în continuare: „Fii atentă, trezește-te, nu dormi! / în toiul luptei striga un călăreț. / Iapa i-a răspuns: sînt de rasă, nu-ți fă griji / Fii al meu brav călăreț!”
– Monsieur Fahl, nu cumva pe iapă o chema Rosalinda și pe călăreț Don Quijote?, a întrebat Bahits.
– Nu cred, pentru că Rosalinda era o gloabă costelivă, a fost răspunsul.
– Continuați, vă rog, l-am implorat eu pe monsieur Fahl,.
– Ăăă… o să vă spun un proverb arab, care face afirmația următoare: aerul din Paradis este asemănător cu acela pe care îl respiri… între urechile unei iepe pursînge în plin galop.
– Și eu, care credeam că aerul Paradisului este acela pe care îl respiri… cînd alergi cu racheta în mînă pe un teren de tenis!, am exclamat eu.
– Și eu, care credeam că aerul Paradisului este acela pe care îl respiri…cînd atingi cu buzele gulerul spumos al unei halbe de bere!, a exclamat Bahits, ștergîndu-și cu dosul palmei bobițele de transpirație de pe frunte.
lor. Pe gazon se desfășura un concurs hipic de obstacole. Fondul sonor era alcătuit din zgomotele copite

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!