1001 impresii din lumea arabă

Picturile rupestre din Sahara

Doru CIUCESCU

Cine intenționează să plece în Sahara se așteaptă să vadă o „mare” de nisip gălbui-roșiatic, străbătută de cămile -„corăbiile deșertului” – și presărată din sute în sute de kilometri de „insule” de verdeață -acele oaze care își fac simțită prezența de la distanță prin siluetele zvelte ale palmierilor producători de curmale. După un sejur de cîteva zile în inima megadeșertului african, călătorul va constata că acolo este singurul loc de pe planetă unde cu un minim de curiozitate epistemică pot fi descoperite vestigii ale artei rupestre din epoca neolitică: picturi și gravuri realizate pe bolovani enormi sau în interiorul unor minipeșteri care pot adăposti cîțiva păstori de animale mai mult sau mai puțin domestice.
Am avut ocazia să vizitez unul dintre acele muzee în aer liber din Sahara la care exponatele erau atît de numeroase și într-o dispunere atît de neașteptată, încît riscul de… a călca pe ele era foarte mare. Acest eveniment s-a întîmplat în ianuarie 1983, cînd am efectuat un voiaj cu plecarea din Oran, unde acordam asistență didactică la Școala Normală Superioară de învățămînt Politehnic, cu direcția sud, spre oaza sahariană din Țaghit, la o distanță de 1 000 de kilometri de litoralul mediteranean. Eram însoțit de soția mea -Ella și de fiul meu – Edy, pe atunci elev în clasa CM1 (echivalentă cu clasa a III-a) la liceul „Louis Pasteur” din orașul în care se petrece acțiunea din romanul „Ciuma” scris de Albert Camus.
în seara precedentă ajunsesem în sătucul Țaghit, unde ne-am cazat la hotelul omonim, o construcție fără etaj, cu o arhitectură specifică Saharei, dar din materiale moderne. Zidurile erau de culoare roșiatică-gălbuie, ca a dunelor imense din jur, iar acoperișul se pierdea ca un cameleon în verdele caracteristic frunzelor miilor de palmieri din oază. Ne aflam la aproximativ 15 kilometri de Țaghit, într-o zonă dominată de bolovani uriași, denumită hamadă de către geografi. în depărtare zăream vîrfurile dunelor înalte de pînă la 120 de metri care mărgineau Marele erg occidental, acea suprafață de 80 000 de kilometri pătrați din Sahara unde se vede numai nisip și, eventual… fata Morgana. în luna ianuarie soarele ardea puternic, dar aerul era rece la altitudinea de aproximativ 1 000 de metri a platoului. Era în jur de ora 10 și noi părăsisem autoturismul „Dacia 1310” – proprietate personală – pe marginea drumului asfaltat pentru a ne alătura unui grup de turiști belgieni care ascultau explicațiile unui ghid algerian, bărbos, îmbrăcat în burnus (manta de lînă, cu glugă, purtată de arabi):
– în Sahara au fost identificate aproximativ 30 000 de picturi sau gravuri rupestre din epoca neoltică, a început ghidul. Acum 5 000 de ani această zonă era o savană populată de animale, care au rămas pe loc în zilele noastre numai în…reprezentările artistice de pe stînci. Ca urmare a schimbării în timp a faunei, picturile și gravurile rupestre pot fi împărțite pe perioade: 1) perioada dominată de bivolii dispăruți „Homoioceras antiqus”, denumiți și bubalus; 2) perioada dominată de cirezile de vite; 3) perioada dominată de cai, împărțită în trei subperioade: subperioada cailor care trăgeau o căruță cu patru roți; subperioada cailor care trăgeau un car cu două roți; subperioada cailor înșeuați. Bineînțeles, mai apar și alți reprezentanți ai faunei: elefanți, girafe, hipopotami, antilope, cămile, struți. De cînd au intrat romanii în Sahara a început o periodă modernă, în care predomină struții, iar cirezile de vite au devenit foarte rare.
– Cum se numește rinocerul cu platoșe cornoase în formă de cerc la picioare, care este reprezentat pe bolovanul din fața mea?, a întrebat un domn longilin, cu lentilele ochelarilor foarte bombate, avînd o figură de șoarece de bibliotecă.
– Nu este vorba de un rinocer dispărut, ci de un… camion, a răspuns ghidul, puțin surprins de întrebare.
– Aaa, vreți să spuneți că perioada struților a fost deja înlocuită cu aceea a camioanelor, a continuat belgianul curios.
– Aveți dreptate. Locuitorii Saharei continuă să graveze și să picteze pe bolovani. în lipsa struților, pictează și ei ce văd că circulă printre dune. S-ar putea ca în curînd să vedem pe bolovani reprezentări de oameni pe „sand board”-uri (surfuri pe nisip).
– Cum a fost posibil ca în perioada neolitică să fi existat culori atît de vii, care să reziste atîtea mii de ani?, a mai întrebat posesorul ochelarilor cu lentile bombate.
– Culoarea roșie a fost realizată cu pigmentul mineral denumit oxid feric sau hematită, iar cea neagră-albăstruie cu oxidul fero-feric denumit magnetită. Coloranții organici au fost obținuți mai tîrziu, în epoca bronzului. Astfel, de exemplu, vechii egipteni utilizau pentru colorarea în roșu sînziana albă, o plantă perenă din familia rubiaceelor, iar pentru albastru se foloseau de indigofera, o plantă din care se poate extrage indigoul.
– De ce sînt așa de înalte personajele din gravura de pe bolovanul din fața mea? a mai întrebat domnul longilin.
– întrebarea dumneavoastră este foarte bună. în primul rînd, trebuie să menționez că oamenii din neolitic, de acum 60 00 de ani, nu aveau noțiunile de desen bine clarificate, motiv pentru care unele trăsături devin… puțin disproporționate. Astfel, calul apare uneori mai mare decît… elefantul, iar omul – mai înalt decît… girafa, a răspuns ghidul pe un ton profesional.
Imediat, același domn, care a dovedit că posedă o mare curiozitate epistemică, a mai pus o întrebare:
– Cum se numește făptura fabuloasă gravată pe bolovanul de alături, închipuită de artistul neolitic ca un bărbat la care a fost atașat un penis de… cal, sau poate – nu îmi dau prea bine seama datorită eroziunii stîncii – de… elefant?
– întrebarea dumneavoastră dovedește că aveți un spirit de observație uimitor, cum nu am mai văzut la nici un turist de cînd sînt eu ghid. în primul rînd, trebuie să menționez faptul că oamenii din neolitic, de acum 60 000 de ani, nu posedau imaginația grecilor antici, care au creat o întreagă mitologie populată cu sirene – femeile cu coadă de pește -, sau centauri – bărbații cu picioare de cal. Gravura rupestră la care vă referiți nu reprezintă o făptură fabuloasă, ci un… cioban cît se poate de normal din acele vremuri, cu trăsăturile caracteristice… puțin disproporționate, cum presupun că încă mai există și acum prin munții Europei plini de pășuni grase și oițe frumoase, l-a asigurat ghidul pe belgian, cu un ton care se pare că i-a convins pe toți cei prezenți, deoarece nimeni nu a mai cerut lămuriri suplimentare.
0 de ani această zonă era o savană populată de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!