1001 impresii din lumea arabă

RALIUL… DAKAR-PARIS

Doru CIUCESCU

în 1978, Thierry Sabine – un francez amator de călătorii în natură cu jeepul s-a… rătăcit în Sahara mauritaniană. Pe loc i-a venit ideea de a organiza un raliu automobilistic cu plecarea din Paris și sosirea la Dakar. Astfel, în ianuarie 1979 s-a disputat primul raliu care a trecut prin Franța, Algeria, Mauritania și Senegal. Dacă la început au participat numai două categorii de vehicule – motociclete și autoturisme, ulterior au fost incluse și camioanele. De atunci, anual, în sezonul rece există o migrare legală, formată din sute de oameni motorizați din Paris, Lisabona, Madrid sau din alte orașe europene, spre Dakar, izvoarele Nilului sau alte destinații africane, cu scopul de a testa anduranța vehiculelor și de a le face reclamă.
în același timp, tot anual, în toate sezoanele, mii și mii de oameni din Africa încearcă să traverseze ilegal fie oceanul Atlantic spre insulele Canare, fie marea Mediterană spre peninsula Iberică, insulele Baleare, insula Sicilia, insula Creta sau spre alte destinații din Europa, formînd ceea ce s-ar putea numi, prin antiteză, raliul… Dakar-Paris.
Despre raliul Paris – Dakar mi-a plăcut să citesc încă de la prima ediție, dar mai ales să văd imagini televizate, în care apăreau dune, palmieri, cămile, orașe care parcă au rămas la fel ca acum cîteva secole. Despre raliul… Dakar-Paris am fost informat tot de mass-media că nu există an în care să nu-și găsească moartea zeci de oameni în timpul traversărilor clandestine datorită furtunilor sau stării precare a ambarcațiunilor. Despre ambele raliuri am avut ocazia să discut cu un martor, în persoana lui Dialo, un tuareg din Niger.
Mă aflam pe o canapea profundă din holul unui hotel din localitatea Errașidia (Errachidia), situată la limita dintre deșertul Sahara și munții Atlasul înalt, pe cursul mijlociu al uedului Ziz. Atmosfera din interior contrasta pozitiv cu vîntul rece, pătrunzător pînă la oase, de afară, cum se întîmplă des în luna ianuarie la altitudinea de cîteva sute de metri a platoului Tafilait. âmi refăceam forțele după ce de dis-de-dimineață – un proverb arab spune că „lumea aparține oamenilor care se scoală devreme” – am început să parcurg la pas valea uedului Ziz cu ape învolburate pînă la cheile tăiate în calcarul stîncilor înalte de aproape o sută de metri, situate la 10 kilometri în amonte de Errașidia. Lîngă mine se găsea un tînăr care căuta, ca și mine, să stea la taifas, cu un pahar de ceai în față, despre evenimentul care urma să aibă loc peste două zile: trecerea prin localitate a caravanei raliului Paris-Dakar. Tînărul era de talie mijlocie, uscățiv, cu părul creț tuns scurt și tenul negru-lucios, ca al majorității berberilor din provincia Tafilait, spre deosebire de cei din provincia Sus (Sous) de lîngă Agadir, care sînt albi. Cînd vorbea scutura sacadat din mîini și mă urmărea permanent cu ochii pentru a vedea reacțiile mele. Paradoxal, buzele lui erau cărnoase, senzuale, gata oricînd să lase vederii dinții de un alb strălucitor într-un zîmbet candid. Am aflat că îl cheama Dialo și că era originar din Agades (Agadez), o localitate situată în nordul Nigerului. Venise la o rudă din Errașidia în vederea… unei căsătorii cu o localnică.
– Am mai avut ocazia să văd trecerea caravanei raliului în 1990, cînd a cîștigat finlandezul Ari Vaitanen, a ținut să mă informeze Dialo.
– Ai mai fost în Errașidia?, l-am întrebat eu, surprins.
– Nu, s-a întîmplat la Agades, unde „circul” a făcut o escală. în acel an raliul a trecut prin Libia, Niger, Mali și Senegal. Toată lumea – hotelierii, proprietarii de restaurante, taximetriștii, medicii, mecanicii auto, meșteșugarii de bijuterii denumite „21 de cruci tuarege” așteaptă evenimentul pentru a face o mică avere care să le permită să trăiască cîteva luni, sau chiar un an, după aceea. Vă dați seama, participanții la raliu sînt oameni care cîștigă… mii de dolari pe lună, iar venitul anual al unui locuitor din Niger este… de doar cîteva sute.
– Poți să-mi spui ce înseamnă „21 de cruci tuarege”?, am fost eu curios să știu.
– Desigur, deoarece eu am fost calfă la un atelier de bijuterie. Crucile sînt din argint și numărul lor este egal cu cel al localităților tuarege din Niger. Ele sînt turnate în forme-coji obținute cu modele ușor fuzibile…
– Aaa, este vorba de turnarea de precizie, i-am luat eu vorba din gură lui Dialo. Mai întîi se presează amestecul fuzibil, de exemplu ceara de albine, într-o matriță care conține una sau mai multe cavități avînd configurația piesei. Modelele astfel obținute se înciorchinează, asociindu-se unei rețele comune de turnare. Urmează executarea formelor-coji prin întroducere într-o baie cu silicat de sodiu. Prin introducerea într-un mediu cald – abur sau aer, ceara se topește și se scurge cu grijă din forme pentru a fi recuperată. Formele-coji astfel obținute sînt uscate timp de două pînă la trei ore la temperatura de 180 pînă la 200 de grade Celsius, după care sînt calcinate la temperatura de 900 grade Celsius cu scopul îndepărtării ultimelelor urme de ceară și terminării întăririi…
– …apoi se toarnă argintul topit în formele-coji, a dorit tînărul companion să-și prezinte competența pe un ton puțin ridicat, datorat uimirii; după solidificarea metalului topit se dezbat formele și se scot piesele, care vor fi curățate, pilite și șlefuite. Dar, monsieur Doru, ați deschis un atelier de bijuterie în Maroc?
– Nu, în schimb am format prima serie de tehnicieni specializați în modelărie pentru turnătorie din Maroc, i-am replicat eu, nu fără oarecare mîndrie. Dar, de ce mă întrebi?
– Pentru simplul motiv că sînt șomer și aș fi lucrat cu plăcere într-un atelier de-al dumneavoastră. Eu am plecat din Agades pentru că aspir la avantajele civilizației moderne. Acolo, informațiile vin infinit mai puține decît firele de nisip care stau gata să acopere totul. Apropo, Ari Vaitanen mi-a spus că nu-i place „hartaman”, vîntul de est din Sahara care șterge urmele pistelor…
– Dar în ce limbă te-ai înțeles cu el; în franceză?
– Nu, în engleză, însă cred că Ari înțelege bine limba francezilor, deoarece mi-a făcut impresia că asculta cu interes melodia „Cinq cents connards sur la ligne du départ” (Cinci sute de proști pe linia de start), interpretată de Renaud Séchan, transmisă frecvent de toate difuzoarele instalate pe stîlpii din Agades în perioada escalei raliului Paris – Dakar.
– După căsătorie ce vei face?, am mai vrut eu să știu.
– Aștept să devin cetățean marocan, după care voi încerca să traversez legal sau ilegal Mediterana pentru a ajunge în Uniunea Europeană, așa cum doresc majoritatea tinerilor din Africa. De aceea, eu i-aș propune lui Renaud Séchan să dedice raliului… Dakar – Paris o melodie cu titlul „Cinq cents millions émigrants sur la ligne du départ” (Cinci sute milioane de emigranți pe linia de start)…
-un zîmbet candid. Am aflat că îl cheama Dial

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!