Barbarossa
Doru CIUCESCU
Mă aflam îmbarcat pe feribotul „Barbarossa” (Barbăroșie), care urma să transporte pasagerii de la bord și autovehiculele din cală de la Trapani la Tunis într-o cursă de aproximativ 150 de kilometri și cu durata de circa șase ore. Era o dimineață de sfîrșit de august a anului 1983, cînd pîcla albiciosă formată în timpul nopții se ridicase, lăsînd vederii acoperișurile cărămizii din olane ale clădirilor portului, dealurile siciliene de un verde spălăcit, caracteristic frunzelor de măslini, peste care se ridicase orbitor discul soarelui, cu motorul nuclear în turație crescîndă. Lîngă vas, apa mării era închisă la culoare, parțial pătată de petrol vinețiu, ascunzîndu-și adevăratele intenții prin ușoare ridicări de umeri. în nări se făcea remarcat un miros de alge putrezite și de gaze de eșapament ale motoarelor Diesel navale, iar urechile detectau, din cînd în cînd, cîrîit de pescăruși matinali și răgetul înfundat al sirenelor unor vase care se pregăteau să intre sau să iasă din port. In această călătorie eram acompaniat de soția mea – Ella, în drumul spre Oran, unde acordam asistență didactică la Școala Normală Superioară de învățămînt Politehnic, respectiv la Institutul Algerian de Petrol. Deja traversasem cu autoturismul Dacia 1310 – proprietate personală – o parte din conglomeratul de state ale fostei R.F.S.I. și cizma Italiei, urmînd să parcurgem un traseu rutier apropiat de litoralul mediteranean al Tunisiei și Algeriei.
Imediat după ce feribotul a ieșit din rada portului, ne-am instalat pe una dintre canapelele profunde din încăperea cu hublouri a barului. Lîngă mine s-a așezat un domn între două vîrste, brunet, bărbos, cu ochi mari acoperiți cu o pereche de ochelari de miop, îmbrăcat cu un T-shirt pe care era pictat bustul unui personaj invalid de mîna stîngă, cu o barbă roșcată lungă pînă la brîu și al cărui nume -Barbarossa – fusese imprimat deasupra capului. Am aflat că îl cheamă Lihiaalhamra (Barbăroșie) Qursan (Corsar) și că este bibliotecar la Universitatea din Palermo. A beneficiat de o bursă a statului tunisian pentru a studia limba italiană în metropola siciliană. în studenție s-a căsătorit cu o italiancă și a rămas la Palermo devenind, cu timpul, concetățean cu urmașii lui Giuseppe Garibaldi. Acum făcea o vizită solitară părinților din Tunis.
– Barbarossa în italiană, Barberousse în franceză, Redbeard în engleză, Lihiaalhamra în arabă duc gîndul la celebrii pirați musulmani care înspumau și însîngerau în lung și în lat marea Mediterană la începutul secolului XVI, s-a simțit obligat Qursan să ne explice inscripția de pe bluza lui.
– Ați spus pirați, adică au fost mai mulți Barbarossa?, mi-am recunoscut eu ignoranța.
– în primul rînd a fost… Frederic I Barbarossa (1122-1190), împărat romano-germanic (1152-1190) care, evident, nu a fost pirat nici o dată în viața lui. Apoi, au fost cei doi frați Aruj (Parfum) și Khair (Bun) Eddine (Religia), porecliți de italieni Barbarossa deoarece aveau bărbi roșcate.
– Scuzați-mă că vă întrerup, dar mi se pare ciudat că nu vine barmanul să ia comanda, am dat eu glas unei nedumeriri.
– Urmează să intrăm într-o zonă cu hulă puternică datorată furtunii petrecute noaptea trecută, motiv pentru care există riscul ca unii pasageri să aibă rău de mare și să… vomite tot ce mai au în stomac, m-a lămurit Qursan.
După aceste vorbe, ca un făcut, imediat am avut senzația că stomacul mi-a ajuns la gît, însoțită de o stare de disconfort general.
– Cred că deja am intrat în zona cu hulă, mi-a confirmat Ella constatarea.
– încercați să stați într-o poziție cît mai alungită pe canapea, astfel încît stomacul să nu se mai urce spre… gît, ci spre… buric și astfel senzația de vomă să fie diminuată, ne-a recomandat italo-tunisianul.
– Povestiți-ne despre frații Barbarossa, l-am rugat eu pe „signore” Qursan, în încercarea de a uita de hulă.
– în primul rînd doresc să vă spun că acum cîteva milenii pirateria era o meserie… onorabilă. Astfel, Tucidide (460-396 î.e.n.), în opera sa „Istoria războiului peloponesiac” relatează că „demult, elenii (…) s-au apucat de piraterie (…). Treaba aceasta nu era considerată pe atunci ca o rușine, dimpotrivă, făcea mai degrabă cinste”. Mai mult, în cîntul III din „Odiseea” lui Homer, Nestor se adresează lui Telemah – fiul lui Odiseu (Ulise), astfel: „Vai, cîte-am pătimit pe murga mare / Cînd rătăceam pe vase după pradă”.
– Pirateria este o meserie riscantă, avînd în vedere… furtunile, am dorit eu să remarc, impulsionat de senzația de vomă care nu înceta.
– Desigur, riscurile în corăbiile de lemn din acea vreme erau mult mai mari decît în feriboturile moderne. De exemplu, în „O mie de nopți și o noapte” se povestește că Sindbad a efectuat șapte călătorii pe mare și a naufragiat de șase ori, a fost de acord cu mine bibliotecarul din Palermo.
– Noi nu o să naufragiem, dar nici bine nu o să ne fie. Mai povestiți-ne despre cei doi frați Barbarossa, l-am rugat eu pe Lihiaalhamra.
– De fapt, au fost patru frați: Aruj, Khair, Elias (Ilie) și Ishac (Isaac). Ultimii doi frați au murit de timpuriu. Tatăl lor, Iacub (Iacob) Eddine a fost un albanez convertit la Islam, stabilit în insula Lesbos, unde s-a căsătorit cu o arăboaică originară din Andaluzia. Aruj s-a născut în 1474 și a murit în 1518 în timpul unei bătălii cu sultanul din Tlemsen (Tlemcen) susținut de armata spaniolă, după ce în bătălia de la Alger își pierduse brațul stîng. Khair s-a născut în 1477 și a murit natural în 1546 la palatul lui din Istanbul, ca un capudan-pașa (comandant al flotei otomane) ce a fost în final, după ce a început ca pirat și apoi corsar, spre deosebire de fratele lui mai mare, care a fost numai pirat și corsar.
– Care este diferența dintre pirat și corsar?, a dorit să știe Ella
– Piratul este persoana care jefuiește prin violență, în scopuri personale, pasageri sau bunuri aflate la bordul unei nave aflate în marea liberă sau într-un loc unde nu este supus jurisdicției nici unui stat, în timp ce corsarul este comandantul unei corăbii înarmate, aflate în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, atacă și jefuiește vasele inamice. Cei doi frați au fost corsari în slujba sultanului otoman Selim I sau a regelui François I în lupta lor pentru a cuceri Italia, la concurență cu împăratul Charles Quint. De altfel, în acele vremuri ei s-au luptat cu un alt corsar celebru, Andrea Doria, de origine italiană.
– Andrea Doria a avut, și el, barbă?, am avut eu o curiozitate.
– Nu, dar așa cum dumneavoastră aveți o barbă „sel et poivre” (sare și piper) și eu am o barbă neagră, tot așa cei doi frați au avut o barbă roșcată.
– Dar și a dumneavoastră a devenit… roșcată, am constatat eu, surprins.
– Scuzați-mă, este… ketch-up-ul de la pizza pe care am mîncat-o azi dimineață, a recunoscut unul dintre urmașii posibili ai celor doi frați Barbarossa, după care a plecat grăbit la toaletă să se spele.
las unei nedumeriri.
– Urmează să intrăm într-o zonă cu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.