1001 impresii din lumea arabă

Bombardierul din Casablanca

Doru CIUCESCU

Marcel Cerdan a fost cunoscut și sub numele de „le bombardier marocain” (bombardierul marocan) sau „le bombardier de Casablanca” (bombardierul din Casablanca), tot așa cum Joe Louis Barrow (Joe Louis) a fost denumit „the brown bomber” (bombardierul maroniu) sau „the bomber from Detroit” (bombardierul din Detroit). Primul semn care mi-a amintit de pugilistul francez în cei patru ani, cît am acordat asistență didactică în capitala economică a Marocului, a fost barul „Marcel Cerdan”. Al doilea semn l-a constituit o serie de fotografii alb-negru din vitrina unui atelier de specialitate, din care celebrul sportiv zîmbea lîngă diverse VIP-uri ale epocii: Maurice Chevalier, Fernand Constandin (Fernandel), Ivo Livi Montand (Yves Montand) sau… Edith Giovanna Cassion (Edith Piaf).
Curios din fire, am încercat să adun mărturii luate la prima mînă despre Marcel Cerdan, dar ocazia s-a lăsat așteptată timp de un an, pînă în 1995, într-o sîmbătă de aprilie, cînd mă aflam pe pista de atletism a unui stadion fără tribune aflat în mijlocul „Parcului Ligii Arabe”, un adevărat „plămîn” al centrului megapolisului marocan. Era dimineață, pe la ora nouă, cînd animația amatorilor de mișcare în aer liber și de… noi cunoștințe se apropia de maxim. Cei mai mulți dintre ei erau în ținută sportivă de marcă, dovada unei situații financiare satisfăcătoare. Vîrsta lor se întindea de la copii la bătrîni. Mișcarea principală era alergarea pe pistă, dar și gimnastica pe gazon. Eu alergam ușor pe zgură, cînd atenția mi-a fost atrasă de un om de vîrsta a treia, cu nasul turtit, care… lovea cu pumnii în aer. M-am oprit și am remarcat că tricoul lui avea o inscripție: „Marcel Cerdan-champion du monde”. Din vorbă în vorbă am aflat că îl cheamă Mulakim (Boxer) Sulb (Rezistent).
– Ați fost boxer?, l-am întrebat eu la un moment dat.
– Am învățat acest sport dur de la un văr de-al meu, care a fost „sparring partner” (partener de antrenament) al lui Marcel Cerdan pe vremea cînd viitorul campion mondial încă nu prinsese gustul Parisului și trăia mai mult la Casablanca. Mi-am dat seama că nu-mi place să încasez pumni și m-am retras repede din activitatea competițională. în schimb, am rămas cu hobby-ul de a boxa cu parteneri virtuali și un fan al lui Marcel.
– Marcel Cerdan s-a născut la Casablanca?, am dorit eu o precizare.
– Marcel a fost un „pied noir” (francez de origine europeană care locuia în Africa de Nord) născut pe data de 22 iulie 1916 în Algeria, la Sidi Bel Abbés, dar pe cînd el avea șase ani părinții lui s-au mutat definitiv la Casablanca. Altfel spus, a plecat dintr-o colonie franceză într-un protectorat francez. De altfel, primul titlu de campion al Franței l-a obținut pe 21 februarie 1938 aici, la Casablanca, atunci cînd l-a învins pe Oomar Cuidri la categoroia semi-mijlocie. A fost o nebunie. Lumea a ieșit pe stradă și berea a curs în valuri. Eu aveam doar 14 ani, dar încă mai țin minte exaltarea pe care am simțit-o, care nu mi s-a mai întîmplat decît în 1941, cînd unul dintre eroi a fost tot Marcel.
– Cu ce ocazie?, nu m-am putut abține să întreb.
– Atunci, o selecționată din protectorat a reușit să se bată de la egal la egal cu echipa de fotbal a Franței. Extrema stîngă Ben Mubarac a marcat un gol din pasa lui… Marcel și astfel scorul a devenit unu la unu.
– Și apoi berea a curs în valuri?
– Da. Pe atunci berea era aproape tot atît de ieftină ca… ceaiul de mentă. Se bucurau atît francezii, cît și marocanii de origine arabă sau berberă, ca un fel de manifestare a dorinței lor de obținere a independenței Marocului, care s-a realizat 15 ani mai tîrziu.
– Cînd au mai curs rîuri de bere la Casablanca?, am întrebat eu.
– Marcel a umplut inimile de bucurie ale francofonilor de nenumărate ori. Un mare succes a fost cîștigarea la Milano a titlului de campion al Europei la 3 iunie 1939, cînd l-a bătut pe Severio Turielto, tot la categoria semi-mijlocie. La 30 noiembrie 1945 a devenit campion al Franței, dar la categoria mijlocie, învingîndu-l la Paris pe Assan Diuf. Dar cea mai mare victorie a fost obținută la 21 septembrie 1948, cînd l-a învins pe Tony Zale pe un ring din Jersey City, devenind campion al lumii la categoria mijlocie.
– Francezul a bătut un american pe pămînt american!, am constatat eu.
– Pentru francezii umiliți în cel de-al doilea război mondial această victorie a însemnat o revanșă și le-a dat impresia că-i pot înfrunta chiar și pe… americani. Cariera excepțională a lui Marcel s-a frînt brusc la 28 octombrie 1949, cînd avionul FDA-Z10 al companiei Air France s-a prăbușit în arhipelagul Azore în zbor spre America. Acolo urma să-și ia revanșa față de Jake La Motta, care îl deposedase de titlul mondial prin neprezentare la meciul care fusese programat la 17 iunie 1949. Tot acolo îl aștepta iubita lui, nici mai mult nici mai puțin decît… Edith Piaf, care cînta la cele mai luxoase baruri din New-York.
– Extraordinar!, am exclamat eu. Nu știam despre această idilă. Dar Marcel Cerdan a fost căsătorit, nu-i așa?
– La 27 ianuarie 1943 el s-a însurat cu Marinette Lopez, care l-a făcut să devină tatăl a trei băieți. însă această legătură matrimonială nu a fost un impediment al relației cu Edith, care a debutat… timid pentru un boxer: pe data de 7 iulie 1946 Marcel a asistat pentru prima oară la un recital al Edithei, care avea loc la „Club de cinq” din Paris. Mult mai tîrziu, în ianuarie 1948, pe cînd Edith cînta la cabaretul „Le Versailles” din New-York, Marcel a invitat-o să cineze împreună. Atunci i-a propus să devină… amanta lui. Altfel spus, Marcel a devenit, alături de Yves Montand și de alții, unul dintre cei mai buni amanți ai artistei născute sub un lampadar din Paris, cum este menționat în unele dintre bibliografiile ei romanțate.
– A fost o „love story” fără „happy end”, am comentat eu.
– „La môme” (Copila) a mai trăit 14 ani după dispariția lui Marcel, a mai avut amanți, ba chiar s-a căsătorit, dar n-a mai fost aceeași femeie. Totuși, ea a cîntat în continuare cu aceeași forță și emoție. Dar, domnule, nu doriți să vă învăț cum se dă un croșeu, lovitura preferată a lui Marcel?
– Cred că știu, am răspuns eu, lovind aerul cu un croșeu…
– Este destul de bine, a apreciat companionul meu, dar țineți brațul nemișcat din cot. Faceți o serie lungă de croșee de dreapta și de stînga.
…După ce am exersat sute de croșee, am exclamat, obosit:
– Gata! L-am bătut pe… Tony Zale!
– Felicitări! Merită să sărbătorim evenimentul cu… o halbă de bere.
– Mi se pare o idee bună, am fost eu de acord. Dar unde?
– Evident că la barul „Marcel Cerdan”, a răspuns companionul meu.
…După cîteva ore ajunsesem să sărbătorim în plus și… vreo două din cele 117 victorii obținute în 119 meciuri disputate de Marcel Cerdan.te exaltarea pe care am simțit-o, care nu mi s-a mai întîmplat decît

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!