1001 impresii din lumea arabă

Pe urmele lui Mihai Tican-Rumano

Doru CIUCESCU

Mihai Tican, care și-a adăugat numele de Rumano, ceea ce înseamnă român în limba spaniolă, a fost cel mai productiv autor născut pe plaiuri mioritice, care a adunat în cărți impresii de călătorie culese în străinătate: Africa, America, Australia, India, Noua Zeelandă, Orientul Apropiat și Mijlociu.
Am avut șansa să calc pe unele dintre urmele celebrului scriitor de expresie română și spaniolă – prima carte a publicat-o în 1929 la Buenos Aires – și să constat că multe lucruri nu s-au schimbat deloc din perioada interbelică, iar altele au evoluat spectaculos. Dintre numeroasele titluri de jurnale de călătorie, printre care voi menționa „La vida del blanco en la tierra del negro” (Viața albului în țara negrilor), „Perdidos entres las fiares” (Pierduți între fiare), „El hombre-mono y sus muheres” (Omul-maimuță și femeile lui), „La danza de los canibalos” (Dansul canibalilor), „El monstruo del aqua” (Monstrul apelor), „El lago de los elefantes” (Lacul cu elefanți), „En el corazón de la selva virgen” (în pădurea virgină), „Sub soarele Africii Răsăritene” (apărut în 1937 în Editura Cugetarea din București), mă voi opri la ultimul, dar nu la capitolele referitoare la Palestina (Israel), Abisinia (Etiopia), Tanganyika (Tanzania), ci numai la cele care vizează Egiptul, deoarece și eu am parcurs, în această țară arabă, în luna februarie a anului… 1985, unele dintre traseele străbătute de Mihai Tican-Rumano în luna decembrie a anului… 1934. De exemplu, am constatat că încă mai există minidunele mișcătoare care invadează linia ferată dintre Ismailia și Port Said, făcînd să intre atît de mult nisip fin în vagoane, încît ajunge „să trosnească” între dinții pasagerilor. în schimb, marele călător, fiind la Port Said, a constatat că „(…) la intrarea în port se află statuia lui Ferdinand de Lesseps, genialul constructor, prin a cărui muncă drumul spre Orient s-a scurtat cu cel puțin o lună, căci, înainte (…) vapoarele erau obligate să ocolească toată Africa (…)”. După mai bine de o jumătate de secol eu am reușit să văd numai… soclul de piatră al statuii de bronz realizate de sculptorul Emmanuel Frémiet, restul fiind avariat de aviația franco-engleză în timpul așa-numitului „război din Sinai” din 1956 și demontat apoi de autoritățile egiptene.
Cîteva pagini mai departe conaționalul nostru – cel care a primit personal din mîinele împăratului Haile Selassie decorația „Steaua Etiopiei”, menționează: „Mulțumită legăturilor sale de prietenie cu vice-regele Egiptului și faptului că se înrudea cu împărăteasa Eugenia, soția lui Napoleon al III-lea, Ferdinand de Lesseps a reușit să obțină (…) o concesiune pe 99 de ani, pe care a transmis-o societății întemeiate de el”. Altfel spus, concesiunea urma să se încheie la 17 noiembrie 1968. Ce s-a întîmplat mai tîrziu? Ca urmare a naționalizării Canalului de Suez din 26 iulie 1956 de către Egipt, al cărui președinte era pe atunci Gamal Abdel Nasser, concesiunea a luat sfîrșit mai devreme cu… 12 ani. Ca urmare, „splendidul edificiu al Companiei Canalului de Suez” a devenit sediul Autorității Canalului de Suez, dar pe care nu am văzut steagurile Franței sau Marii Britanii, ci numai pe cel egiptean.
Referitor la „Mațhaf Misrii” (Muzeul Egiptean) din Cairo, unde este adăpostită cea mai bogată colecție de vestigii faraonice incluzînd, printre altele, obiecte provenind din celebrul mormînt al faraonului Tutankhamon, neobositul scriitor precizează: „Vestitul și marele muzeu de antichități egiptene l-am vizitat cu cîteva ore înainte de plecarea trenului (…). Nici nu încerc să descriu toate încăperile muzeului (…),căci le-am vizitat prea în fugă”. Eu n-am reușit să fiu atît de rapid. Numai pentru a intra în muzeu am trebuit să stau două ore la o coadă lungă de cîteva sute de metri.
Cel care a plecat din țară la vîrsta de 13 ani din portul Constanța ca ajutor de bucătar pe un vapor și a ajuns atașat de presă onorific al României la Madrid la vîrsta de 33 de ani, Mihai Tican-Rumano a pășit și pe dalele bolovănoase ale „ulițelor strîmte și întortocheate unde se găsesc bazaruri minunate” din cartierul Khan al Khalil (Caravanseraiul lui Khalil). Citez în continuare: „(…) Chiar dacă nu ești femeie, curiozitatea nu-ți dă pace și fiecare vitrină, fiecare tarabă te atrage (…). Iar dacă vrei să cumperi ceva, trebuie să știi să oferi prețul aproape de valoarea reală a obiectului, căci nu de puține ori străinii plătesc mai mult decît face (…)”. Același truc al vînzătorului de bazar l-am constat și eu: pretenția lui inițială este mult mai mare decît cea dorită cu adevărat, după care, la primirea refuzului clientului, revine la un preț pe jumătate, care datorită reducerii năucitoare pare acceptabil. Ceea ce s-a modificat în anul 1985 față de anul 1934 este modalitatea de plată în cazul în care clientul nu are bani potriviți. Dacă, de exemplu, are de plătit 40 de lire egiptene, turistul străin deja păcălit o dată prin bazarurile din Cairo procedează a doua oară astfel: cu o bancnotă de 100 de lire egiptene ținută la vedere, într-o mînă, el așteaptă ca vînzătorul să-i dea mai întîi restul de 60 lire, după care înmînează biletul de bancă respectiv. De asemenea, am vizitat grădina zoologică din Cairo, despre care Mihai Tican- Rumano a consemnat: „(…) am făcut o plimbare pe Nil, pînă la (…), unde am văzut cea mai mare varietate de păsări și animale din lume”. Și… atît, nici un paragraf în plus! Știam că a fost construită încă din 1890, fiind una dintre cele mai vechi din lume. Am cerut părerea unui prieten cairot, care m-a îndemnat cu mult entuziasm: trebuie să o vedeți, dar nu vinerea – zi nelucrătoare – pentru că este prea aglomerată! L-am ascultat și într-o după-amiază de miercuri intram, contra unei sume modice, în incintă acompaniat de soția mea Ella și de fiul meu Edy. Pe măsură ce avansam zgomotul claxoanelor și uruitul motoarelor din traficul rutier se estompau, lăsînd loc răgetului și urletului animalelor. Nu lipseau, bineînțeles, crocodilii de Nil, dar nici… urșii polari. în plus, am văzut după gratii cîini de rasă: ciobănesc german, dalmațian, husky, labrador etc. în schimb, pisici maidaneze miorlăiau, libere, peste tot din diverse motive. Se însera și numeroasele bănci de pe alei erau deja ocupate de perechi de tineri care profitau de obscuritate și de camuflajul plantelor pentru a se îmbrățișa în poziții indecente.
Se petreceau, oare, astfel de fapte pe acele bănci și acum o jumătate de secol? Se pare că răspunsul este negativ, deoarece cartea „Sub soarele Africii Răsăritene” nu conține o astfel de relatare, și asta nu dintr-o reticență în a prezenta aspecte… deocheate; în acest sens citez: „Flagelul prostituției este foarte întins în Egipt (…). Englezii (…) s-au văzut siliți (…) să localizeze răul, fixînd pentru casele de toleranță un anumit cartier”. Ar rezulta două concluzii. Prima: în Egiptul din 1934, datorită existenței bordelurilor, băncile din parcuri erau… goale sau ocupate de persoane decente, ca și în Olanda. A doua: în Egiptul din 1985, cînd deja s-au desființat asemenea stabilimente, băncile din spațiile verzi au devenit pline cu multe persoane indecente, ca în… România.
iecte provenind din ce

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!