Doru CIUCESCU
Citisem pe un afiș că într-o zi de iulie urma să aibă loc vernisajul unei expoziții colective de pictură a 6 „jeunes artistes marocaines audacieuses” (tinere artiste marocane îndrăznețe) la hotelul Suisse din Aain Dziab (Izvorul Lupului), stațiune balneo-climaterică aflată la numai cîțiva kilometri de Casablanca. Intrarea era liberă, așa că la ora fixată eram prezent la vernisaj. Afară era o căldură de sezon estival, dar înăuntru simțeai răcoarea asigurată de instalația de climatizare a unui hotel de 4 stele. Vernisajul era organizat într-un salon enorm, situat la primul etaj al hotelului. Pe toți pereții tapetați cu pîslă azurie atîrnau tablouri mai mari sau mai mici, care reprezentau peisaje sau portrete. Predomina culoarea cărămizie a clădirilor Sudului marocan sau galbenul-cenușiu al dunelor din deșertul Sahara. Mijlocul salonului făcea impresia unei oaze înconjurate de nisip datorită culorilor vii ale unei mese lungi pline cu sandvișuri de toate felurile, produse de patiserie, prăjituri, băuturi răcoritoare și bere. O ușă deschisă dădea spre un balcon unde se găseau 4 măsuțe. Cei aproximativ 30 de vizitatori erau îmbrăcați atît europenește, cît și arăbește. La vernisaj au luat cuvîntul un critic de artă francez, o doamnă de la Asociația pictorilor marocani, precum și tinerele pictorițe. Veșmintele lor erau sumare, dar într-o mare bogăție de culori. Toate cuvîntările au fost ținute în limba franceză. Apoi, fiecare vizitator a luat o farfurie pe care a așezat o paletă cît mai variată de culori ale produselor culinare de la bufetul suedez, după care a trecut prin fața tablourilor. Mi-a fost necesară o oră pentru a termina de admirat exponatele. Noroc cu pictorițele care se întreceau în explicații.
Încărcat de plăcute emoții estetice, am luat de la bufetul suedez o cutie de bere, după care am trecut în balcon, unde am luat loc la o masă. Spre surprinderea mea, de acolo se putea vedea curtea interioară a hotelului, care era dominată de o piscină olimpică lungă de 25 de metri și cu 8 culoare de înot. Pe fotoliul liber de la masa mea s-a așezat ușor, probabil de teamă să nu-l rupă, un tînăr gras, foarte brunet, cu părul creț, negru ca pana corbului, dat cu gel, tuns „oală”, astfel că era pusă în evidență ceafa groasă. Tricoul său alb, cu un palmier desenat pe piept, deși era mai mare cu cîteva numere nu reușea să-i ascundă abdomenul bombat și „șuncile” din zona șalelor. Pantalonii săi largi, croiți din doc alb, se terminau cu manșetă. O pereche de „adidași” albi îi completa ținuta. În ochii negri ca mura se putea citi o tristețe. Îngîndurat, el a pus o cutie de bere pe masă și a desfăcut-o. Atunci, parcă ieșit din transă, a întors privirea spre mine și m-a salutat în arabă.
– Kaf hallîk (Cum te simți)?
– Eu nu sînt din Maroc, eu sînt din România. Numele meu este Doru, i-am răspuns eu în engleză, sperînd ca el să mă înțeleagă.
– O.K. Mă numesc Aaziz (Dragul). Eu sînt beduin din Arabia Saudită și locuiesc în oaza Yabrin din deșertul Rub al Khali. Vă văd om în vîrstă, așa că pot să vă spun motivul venirii mele la Ain Diab. Eu am o mare supărare: sînt îndrăgostit de Aaziza (Draga), dar Aanid (Inflexibilul), tatăl ei, nu este de acord ca să mă însor cu fiica lui. Istoria este lungă…
Ajuns aici cu povestirea, Aaziz a băut o dușcă de bere, după care a continuat: Vreau să-mi înec supărarea în alcool, ceea ce nu pot să fac în țara mea, unde este interzis atît consumul, cît și comerțul cu această băutură. Cine încalcă această poruncă a lui Allah riscă să primească 70 de lovituri de bici pe tălpi.
– Foarte interesant. Te rog să-mi povestești cum a început iubirea ta.
– Noi, beduinii, cînd sîntem îndrăgostiți spunem în arabă „iuheibu nacațaha baiiri ua baiiri iuheibu nacațaha idzan uheibuha ua țuheibuni”, care se traduce astfel: cămila ei iubește cămiloiul meu și cămiloiul meu iubește cămila ei, deci ea mă iubește și eu o iubesc. Așa s-a întîmplat și cu mine: Nacața (Cămila) Aazizei îl iubește pe Baiir (Cămiloi) al meu, și cămiloiul meu iubește cămila ei, deci Aaziza mă iubește și eu o iubesc pe Aaziza. La noi în țară, părinții decid căsătoria copiilor lor. Se întîmplă ca mirii să nu se cunoască decît în ziua nunții. Eu am cunoscut-o pe Aaziza pe una din străduțele din oază. Eu i-am zîmbit, iar ea și-a ridicat puțin voalul ca să văd cît este de frumoasă. Apoi am început să ne scriem bilețele, pe care le aruncam pe stradă înainte de a trece unul pe lîngă celălalt. Ghinionul nostru a fost că tatăl ei a intrat în posesia unui asemenea bilețel. Imediat, Aanid a închis-o în casă pe Aaziza, după care a venit la ferma noastră și i-a vorbit urît cămiloiului mei, l-a înjurat și l-a lovit de cîteva ori cu o bîtă pe cocoașă în prezența mea. În acest fel, el a dat de înțeles că nu este de acord cu iubirea care există între mine și fiica lui. Atunci cămiloiul meu s-a enervat, s-a repezit la el, l-a scuipat, după care l-a trîntit la pămînt și a încercat să-l strivească prin apăsare cu greabănul. Poate l-ar fi omorît, dacă eu, împreună cu tatăl meu și cei 5 frați ai mei nu interveneam rapid. L-am tîrît pe Aanid, mai mult mort decît viu, în căsuța noatră din oază. Pe Baiir a trebuit să-l închidem într-un staul, atît de nervos era. Apoi, am chemat mașina Salvării și, pe furiș, ca să nu-l vadă Baiir, l-am scos din casă cu targa pe Aanid și l-am urcat în dubița care l-a dus la spitalul din Riad. Acolo, tatăl Aazizei a stat internat trei luni, deoarece a avut cîteva coaste rupte și altele fisurate. Între timp, cămiloiul meu s-a liniștit, mai ales că, nemaivăzîndu-l pe Aanid, a crezut că l-a omorît. Dar, la cîteva zile după ce s-a întors din spital, Aanid a venit iar pe la casa noastră din oază cu chef de ceartă. Baiir era în staul și cînd l-a văzut viu pe cel pe care îl credea mort n-a mai putut suporta situația și s-a sinucis, lovindu-se cu capul de pereții de lemn ai staulului. Cît de mult am ținut la cămiloiul meu!
Cu ochii în lacrimi, Aaziz s-a oprit și a terminat de băut berea din cutie.
– Ce-ai să faci mai departe ? l-am întrebat eu curios, după ce am ascultat această stranie poveste.
– Stau aici o săptămînă ca să mă destresez cu bere și whisky, după care mă întorc cu moralul refăcut ca să încep demersul pentru a mă căsători cu Aaziza. Am ambiția să mă căsătoresc și cu cele trei surori ale ei, pe măsură ce ele cresc. În Coran este scris că pot avea 4 soții.
Atenția lui, ca și a mea, a fost atrasă de aproximativ o duzină de animatoare ale hotelului, care intraseră în piscină în costume de baie pictate direct pe piele.
– Minunată expoziția de pictură pe care am văzut-o astăzi, i-am spus eu beduinului îndrăgostit, care a dorit să-mi mai destăinuie un obiectiv strategic al vieții lui:
– Poate mai iau și cîteva țiitoare dintre tinerele care se scaldă în piscină. Îmi fac un harem. Am acțiuni la zăcămîntul de petrol de lîngă Dahran, care îmi aduc un venit anual de jumătate de million de dolari.
Eu nu mai știam ce să mai cred; Aaziz se îmbătase de la o bere, sau vorbea serios?
Lasă un răspuns