11 farmacii mai au bani pentru compensate

Administrator

Plafonul farmaciilor pentru rețetele compensate a fost suplimentat, la începutul acestei săptămîni, cu încă 10 la sută. Aceasta nu înseamnă, însă, că toate vor relua eliberarea rețetelor compensate și gratuite, pentru că marea majoritate dintre ele au depășit plafonul înainte de a le fi majorat. Față de lunile anterioare, cînd pentru medicația în tratamentul bolilor speciale (psihice, hepatita, poliartrita reumatoidă, stările posttransplat) s-au cheltuit 9,8 miliarde lei, în martie terapia în ambulatoriu a acestor afecțiuni a înghițit 6,7 miliarde lei. „Suma rămasă am redistribuit-o la compensate, astfel că fondul alocat fiecărei farmacii a crescut cam cu 10 la sută, pentru a doua oară, cu același procent, în această lună”, ne-a declarat doctorița Maria Tioc, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău. Dar, chiar și cu aceste două creșteri, ieri, în tot județul numai 11 farmacii din cele 98 mai aveau ceva bani pentru medicamente compensate și gratuite. Este vorba de Balsam, Condafarm, Crisil, Danafarm, Elvaruj, Geanifarm, Magefarm, Pasiflora, Tegalis și Tomesfarm, din Bacău, și de Madisfarm, din Săucești, care, ieri, la prînz, încă nu epuizaseră plafonul. Pentru tot primul trimestru din acest an, fondul alocat medicației compensate și gratuite în ambulatoriu a fost de 97 miliarde lei. „A fost o sumă suficientă, dovadă fiind faptul că la noi, la Casă, au venit foarte puțini pacienți să reclame că li s-a refuzat onorarea rețetei”, a mai spus doctorița Tioc. Și, totuși, sînt și cazuri în care, sătui de umblat pe la farmacii, bolnavii și-au plătit rețeta integral. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.