125 de ani de la moartea Eroului Independenței, Maior Constantin Ene

Redacția Ziarul de Bacău

Sîmbătă – 23 noiembrie 2002 – în biseroca ortodoxă Sfîntul Gheorghe, Asociația Națională „Cultul Eroilor” – Filiala Bacău, cu sprijinul părintelui protoiereu Vasile Radu, a organizat comemorarea a 125 de ani de la moartea Eroului Independenței – maior Constantin Ene, căzut la Rahova 7/19 noiembrie 1877. Osemintele lui odihnesc în comitirul central „Eternitatea” din municipiul Bacău.

Au participat cadre militare active și în rezervă, profesori de istorie, veterani de război și elevi. Slujba religioasă a fost oficiată de preoții Vasile Radu, Emilian Gălușcă, Ioan Butuc, Ovidiu Mandache, care au dat solemnității acel spirit atît de cald și înălțător în astfel de împrejurări, sub cupola feerică a bisericii „Sfîntul Gheorghe”.

Despre viața și jertfa eroului au vorbit pofesorul doctor în istorie Jean Ciută și colonelul în rezervă Corneliu Chirieș – președintele filialei Bacău a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”.

În cuvinte înălțătoare, pline de har creștin și românesc, părintele protoiereu Vasile Radu a omagiat jertfa eroului băcăuan, arătînd importanța cunoașterii și neuitării faptelor eroice ale înaintașilor, pe osemintele cărora s-a făurit și păstrat existența neamului românesc. Biserica păstrează la loc de cinste – în sfintele altare – pomenlnicul cu numele eroilor căzuți pe cîmpurile de luptă pentru înfăptuirea marilor idealuri ale poporului român – independența, unitatea și libertatea.

Preluînd gîndirea oamenilor înțelepți din vremurile trecute, părintele protoiereu Vasile Radu a arătat că: „mormintele și locurile de odihnă ale eroilor și martirilor neamului sînt pentru trupul țării ca și icoanele în casele noastre”.

În finalul comemorării, întreaga asistență s-a deplasat în Cimitirul Central „Eternitatea” din municipiul Bacău, unde Biroul executiv al Filialei Bacău a Asociației „Cultul Eroilor”, Agenția Intertour și Grupul de pompieri Bacău au depus coroane de flori pe mormîntul eroului. (Colonel (r) Corneliu Chirieș)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.