Direcția Silvică Bacău a organizat ieri o conferință de presă pentru a prezenta acțiunile și activitățile propuse în perioada 15 martie – 15 aprilie, cînd se sărbătorește Luna Pădurii. Direcția Silvică își propune să atragă în aceste acțiuni de împădurire a zonelor defrișate cît mai mulți tineri, mai ales din localitățile rurale. în acest an, suprafața pe care își propune să o împădurească Direcția Silvică este de 257 hectare. Lucrări de completare se vor face pe 65 de hectare, iar numărul puieților ce vor fi utilizați în această acțiune este de aproape 1,5 milioane din totalul de 1,8 milioane produși pînă la acest moment. Diferența a fost distribuită la alte direcții silvice, din care 100.000 au fost puși la dispoziția Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vînătoare Suceava și vor ajunge la cetățenii care vor să participe la acțiunile de împădurire. Solicitările pot fi depuse atît la ITRSV, cît și la Direcția Silvică. Silvicultorii au anunțat ieri că se vor implica și în proiectul „Milioane de oameni, milioane de copaci”, derulat de fundația PRAIS. Există deja un program de acțiuni pentru 23 martie, ce vor fi desfășurate în colaborare cu Agenția de Mediu și Garda de Mediu. Puieții vor fi plantați pe un teren privat defrișat de pe raza Ocolului Silvic Comănești sau OS Ciobănuș. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.