15 pentru Parlament

Redacția Ziarul de Bacău

Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) a convocat noii aleși ai băcăuanilor pentru a le înmîna certificatele doveditoare ale calității de parlamentar. Din cei 15 senatori și deputați ce vor reprezenta interesele județului Bacău în Parlament, au lipsit de la apel doar trei: deputatul Valeriu Gheorghe, care nu a putut să ajungă la întîlnire, senatorul Ilie Ilașcu, aflat la Paris, și deputatul Mircea Ifrim, aflat și el la București. Parlamentarii Uniunii PSD^PUR s-au prezentat în păr la sala mare a Prefecturii, însoțiți de Viorel Hrebenciuc, liderul grupului.
Președintele BEC, judecătorul Valerica Niculina Grosu, a dat citire procentelor obținute de principalele formațiuni politice la scrutinul din 28 noiembrie, apoi repartizării pe partide a mandatelor de parlamentar. Uniunea PSD^PUR are cei mai mulți parlamentari: cinci deputați și doi senatori. Alianța D.A. va trimite trei băcăuani în Camera Deputaților și doi în Senat, iar Partidul România Mare (PRM) are doi deputați și un senator. Fiecare deputat prezent a fost chemat în față, pentru a-i fi înmînat actul prin care i se adeverește calitatea de parlamentar. Pe rînd, Viorel Hrebenciuc, Gabriel Vlase, Minodora Cliveti, Nicolae Bănicioiu și Cătălin Voicu au trecut pentru a-și lua certificatul. Au urmat Ionel Palăr și Liviu Miroșeanu, din partea Alianței D.A., și Olguța Cocrea, reprezentantul PRM. A venit, apoi, rîndul senatorilor să primească actul de constatare a calității lor. Fostul prefect Radu Cătălin Mardare și Ion Moraru sînt noii senatori PSD de Bacău, iar Ioan Aron Popa și Cristian Cucuian vor reprezenta Alianța D.A. în Senat.
în încheiere, cîte un reprezentant al celor trei formațiuni politice a spus cîteva cuvinte. „Mă bucur să spun că, la 51 de ani, sînt decanul de vîrstă al grupului parlamentar PSD. Ne declarăm deschiderea totală pentru colaborarea cu toți parlamentarii din Bacău. Vrem să muncim pentru băcăuani și vom face acest lucru, indiferent de culoarea noastră politică”, a spus Viorel Hrebenciuc, aflat deja la al treilea mandat de deputat. Și Ioan Aron Popa, purtătorul de cuvînt al Alianței D.A., și-a declarat intenția de colaborare a viitorilor parlamentari. „Sîntem 15 oameni ce au fost trimiși în Parlament pentru a reprezenta interesele băcăuanilor și vom colabora în acest sens”, a afirmat Popa.
Deputatul Olguța Cocrea, singurul parlamentar PRM prezent, a pus succesul său în alegeri pe seama muncii de sindicalist depuse în ultimii 15 ani. „Știu că sînt nouă în politică. Am doar două luni de cînd am intrat în partid, însă propulsarea mea rapidă pe scaunul de parlamentar s-a datorat activității avute la sindicat, începînd din 1990. Știu că am fost aleasă datorită oamenilor din Poștă și am o datorie față de ei și față de toți cei ce m-au votat”, a încheiat Olguța Cocrea. Reprezentanții partidelor politice au ținut să mulțumească membrilor BEC pentru colaborarea foarte bună pe care au avut-o în timpul campaniei electorale. (Oana ALBU, Florin POPESCU)arlamentar PRM prezent, a pus succesul său în alegeri pe seama

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.