La Judecătoria Onești s-au înregistrat, numai într-o singură zi, 18 procese de divorț, lucru care i-a surprins și pe cei ce trebuie să soluționeze aceste procese. în fața unei săli de judecată plină ochi, au fost ascultate toate părțile, pledoariile avocaților, precum și martorii citați la aceste procese. Dacă unele familii recurg la divorț după cinci ani de conviețuire, sînt cazuri cînd acest lucru survine după 15-20 de ani de trai în comun al soților. Cele mai multe cauze care duc la ruperea relației dintre soți sînt violența, băutura și gelozia. Un proces deosebit de divorț a fost cel între soții Neculai și Dorina Bulea. Spre surpriza tuturor celor prezenți, bărbatul se află la a cincea căsătorie, iar ea, la a treia. Motivul divorțului în acest caz a fost o discuție pe ascuns cu telefonul celular. Atît părțile din proces, cît și avocații s-au confruntat pentru darea în întreținere a singurului copil din această relație, o fetiță pe nume Denisa-Nicoleta. Și celelate procese priveau partajul, creșterea pensiei alimentare pentru minori și, de asemenea, încredințarea copiilor în urma proceselor de divorț. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.