Gabriel Dospinescu mai are un pas pînă la Olimpiada internațională de matematică
• oneșteanul a intrat în lotul lărgit, dar a ratat Balcaniada Elev în clasa a XII-a a Liceului „Dimitrie Cantemir” din Onești,…
Toate știrile de ultimă oră, evenimentele locale, intervențiile de urgență și actualitatea cotidiană din municipiul și județul Bacău.
• oneșteanul a intrat în lotul lărgit, dar a ratat Balcaniada Elev în clasa a XII-a a Liceului „Dimitrie Cantemir” din Onești,…
Persoanele cu handicap locomotor din județul nostru pot participa pe 10 mai la un cros organizat de Federația Română de Sport pentru…
Grupul Școlar Industrial „Letea” Bacău aniversează luna viitoare împlinirea a 60 de ani de la înființare. Deschisă în anul 1943, sub numele…
• două persoane au fost internate în comă alcoolică La Secția de Urgențe a Spitalului Moinești, numărul pacienților cărora le-au fost acordate…
Aproape o sută de specialiști, oameni de știință și șefi de catedră din mai multe centre univesitare din țară își vor da…
RAGC Bacău a prezentat în aceste zile bilanțul contabil pe anul 2002 în fața consilierilor locali. Din datele existente reiese că în…
Mîine, de 1 Mai, moineștenii vor avea prilejul să asiste, în parcul central, la un program muzical de promenadă oferit de fanfara…
• aceasta e una dintre măsurile luate de MEC pentru a adapta cerințele primului an de școală la vîrsta de șase ani…
Un bătrîn a ajuns a doua zi de Paște pe patul de spital, după ce a fost grav rănit într-un accident rutier.…
Locurile de muncă vacante aflate în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău la data de…
• societatea va deveni în acest fel principalul furnizor de agent termic din municipiul Bacău De la 1 mai, nouă centrale termice…
Membrii Societății Handicapaților Fizic (SHF) din Bacău au început de ceva vreme să vîndă în Elveția felicitările pe care le realizează. Cu…
Jandarmii băcăuani au fost prezenți la datorie chiar din prima zi de Paște. Dar n-au avut cu ei armele din dotare, ca…
Băcăuanii care au calificare în meseria de măcelar au acum posibilitatea să muncească în Spania. Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă (OMFM)…
Activitatea Tribunalului Bacău este oprită pînă luni, 5 mai. Nici un termen de judecată nu a fost programat pînă la acea dată,…
• 25 de comune băcăuane au obținut finanțări masive prin programul special de preaderare Nu mai puțin de 25 de comune din…
Numai 160 de societăți comerciale din Comănești șia-u reînnoit autorizația de funcționare pe acest an, deși luna martie a fost termenul limită…
Colica renală Este o durere vie, survenită brusc în regiunea lombară (șale), cu iradiere în abdomen și organele genitale externe, provocată de…
Sînt aproape două luni de cînd îl văd în fiecare dimineață. Nebărbierit, cu țepii albi ai bărbii împungînd, parcă, aerul, cu ochii…
Irina Vasilachi, noua stea a școlii băcăuane de limba latină, coordonată de profesoara Florentina Neculau de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, nu…