~3 min lectură • 1 comentariu

2026 desemnat „Anul Nadia Comăneci”. Se împlinesc 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii mondiale

Andra Juverdeanu

Anul 2026 este „Anul Nadia Comăneci”, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la legendarele performanţe ale gimnastei românce la cea de-a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, desfăşurate între 17 iulie – 1 august 1976, la Montreal, potrivit stirileprotv.ro.

Nadia Comăneci (Foto: facebook.com)

Proiectul care a avut ca obiect instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”, legendă a sportului naţional şi mondial a fost votat de Senat pe 14 mai și de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 11 iunie 2025.

Potrivit legii, se desemnează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român ca instituţie coordonatoare a întregii activităţi derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activităţi sportive şi educative care va fi transmis autorităţilor naţionale şi misiunilor diplomatice şi reprezentanţelor României care funcţionează pe teritoriul altor state.

„Cu prilejul marcării Anului ‘Nadia Comăneci’, legendă a sportului naţional şi mondial, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile sportive din ţară, precum şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot organiza acţiuni şi evenimente cu caracter sportiv, educativ şi artistic”, prevede actul normativ.

Totodată, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaţionale sau programele de promovare organizate în limita bugetelor aprobate.

Nadia Comăneci devenea o stea a Jocurilor Olimpice la doar 14 ani

La vârsta de 14 ani, Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice. Nu numai că a fost prima gimnastă care a obţinut nota perfectă de zece la Olimpiadă, dar a reuşit această performanţă de nu mai puţin şapte ori într-un singur concurs de amploarea Jocurilor Olimpice, un record istoric. A câştigat trei medalii de aur, la individual compus, la bârnă şi la paralele inegale, o medalie de argint cu echipa şi una de bronz, la sol.

Performanţele uimitoare ale sportivei din România au făcut înconjurul lumii. Reprezentativ a fost textul publicat de Journal de Montreal: „În această săptămână, Nadia Comăneci a făcut infinit mai mult decât obţinerea unor notaţii perfecte. Ea a dat gimnasticii un avânt extraordinar, care va fi resimţit peste tot în lume… Privind la televizor de la începutul Jocurilor montrealeze am fost, ca şi milioane de alţi telespectatori, atras, încântat şi cucerit de NADIA, această micuţă de 14 ani care ne-a arătat că pe pământ există perfecţiune…”, citat de Emanuel Fântâneanu în lucrarea „România la Jocurile Olimpice”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Adrian
    3 ianuarie 2026, 08:19
    0

    Multumim draga Nadia!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.