Preselecția concurenților români participanți la ediția din acest an a Festivalului Internațional de muzică ușoară pentru copii „Ti Amo” a pus membrii juriului în dilemă. Aceasta, deoarece concurenții au prezentat la preselecție o diversitate de melodii care au impresionat prin orchestrație și mesaj. După cum ne-a declarat directorul artistic al festivalului, Constantin Constandache, „la preselecția din acest an am avut prilejul să întîlnim piese adecvate vîrstei copilăriei. Copiii arată că nu mai vor să facă tot ceea ce își doresc părinții. Melodiile au fost interpretate foarte bine, ceea ce a pus în încurcătură juriul”.
Numărul celor care și-au dorit să participe la festivalul oneștean a fost și în acest an aproape egal cu cel al prezenței la preselecția de anul trecut. S-au înscris 127 concurenți din 22 de județe, dintre care vor urca pe scena festivalului doar 21 de concurenți. Aceștia sînt din București, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța, Arad, Oradea, Botoșani. La categoria de vîrstă 12-14 ani au reușit să treacă faza de preselecție și doi tineri interpreți din Onești: Cosmin Țolescu și Iuliana Igă. Piesele cu care interpreții vor intra în concurs poartă semnătura unor cunoscuți compozitori: Dumitru Lupu, Virgil Popescu, Gabriela Sauciuc, Mihai Constantinescu, Eugen Ungureanu, Marian Stere. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.