Viscolul a continuat, ieri, să facă ravagii în județ, motiv pentru care drumurile au continuat să rămînă sub dominația absolută a nămeților. în urma strădaniilor drumarilor, singurul drum național rămas blocat a fosr cel spre Vaslui. Dușmanul public numărul 1 al drumarilor au continuat să fie sulurile de zăpadă, care, pe alocuri, au atins înălțimea de un metru.
Situația de la „drumuri județene” a rămas însă, cel puțin îngrijorătoare, în condițiile în care, ieri, a fost desfundat, temporar, un singur drum din cele 28 blocate de nămeți. Este vorba de drumul spre Buhoci – Bibirești – Horgești, deszăpezirea acestuia fiind însă, forțată de vizita secretarului de stat Bogdan Panait, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Copilului. Viscolul extrem de puternic a făcut ca zăpada să reia în stăpînire drumul în cauză în cîteva ceasuri. „Avem pe teren o autofreză, 12 autocamioane cu lamă și trei vole, dar acestea muncesc de pomană, pentru că ceea ce se deszăpezește acum, este acoperit imediat de nămeți. Acum intervenim doar pentru rezolvarea situațiilor de urgență”, ne-a declarat Costel Asofiei de la serviciul de specialitate de pe lîngă Consiliul Județean. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.