–––––––––

Luptătoarea din Lapoș

• Valerica Florean a luptat toată viața contra deciziilor care afectau viața sătucului ei din Dărmănești n datorită femeii, în satul Lapoș s-a construit școală, biserică, s-a adus curent electric, și s-a redat islazul obștii, ocupat abuziv de comuniști n dîrzenia ei a condus la șicanarea întregii familii de către autoritățile vremii n femeia a fost chemată ani în șir la cercetări la securitate și poliție pentru că făcea reclamații la conducerea de la București n nici în vremurile noastre ea nu a găsit liniște, fiind chiar condamnată la închisoare pentru instigare

E un pumn de femeie numai vînă. Se agită de ici colo de parcă ar avea 30 de ani, nu 66. Iute, vrea să facă de toate prin gospodărie și, după cîteva secunde în preajma ei, capeți certitudinea că este genul de femeie convinsă că nimic nu iese ca lumea dacă nu face ea treaba respectivă. Mă pivește cu ochii limpezi ca și cum ar vrea
să-mi citească pînă în străfundul sufletului. Aproape că nu-i pot susține privirea, deși nu am nimic să-mi reproșez în privința ei. Ne vedeam pentru a doua oară și trebuie să-mi povestească în cîteva ore toată viața ei de pînă acum. Nu știe de unde să înceapă. Aproape nevenindu-i să creadă că pățaniile ei au intrat în atenția ziariștilor, femeia dă să istorisească despre toate întîmplările deodată. Se așează cuminte pe scaun lîngă mine și îmi cere să o temperez cînd vorbește prea mult. Valerica Florean este una dintre puținele femei care a strigat după dreptate cu dîrzenie și neînduplecare. Chiar dacă de aici și-a atras necazurile și asupra neamurilor și asupra propriei familii.

Tatăl stahanovist, fiica revoluționară

Valerica Mocanu, așa cum se numea de fată viitoarea doamnă Florean, și-a admirat tatăl, un om care impunea respect tuturor prin modul în care respecta legea și cerea și altora să facă la fel. „Poate că de aici i se trage mamei această genă revoluționară”, ne-a spus fiica ei, care ne-a cerut discreție în privința identității, în ideea de a-i da Cezarului ce-i al Cezarului. Bărbat aprig, tatăl Valericăi Florean lucra la mină și devenise între timp stahanovist (fruntaș în muncă, remarcat prin realizările deosebite. Stahanov a fost un muncitor de origine sovietică ce a uluit lumea prin performanțele obținute la locul de muncă, prin anii ’50. Numele său a fost apoi dat acestor fruntași în muncă, cu un statut aparte, în toate țările unde comunismul devenise politică de stat – n.r.). „Deși tata era stahanovist, a refuzat întotdeauna să meargă cu comuniștii să facă distrugeri prin satele din jur, acolo unde se impunea naționalizarea. Țin minte că eram copil și la un momnent dat au venit să-l ia în echipă cu ei, cu o mașină neagră. A ieșit mama pe prispă, cu burta la gură, și i-a alungat cu pietre de la poartă. De atunci n-au mai călcat pe la noi”, rememorează Valerica Florean una dintre amintirile copilăriei care au marcat-o. în acest spirit a crescut copilul și mai apoi femeia care și-a făcut crez din slujirea dreptății pentru comunitate și familie.

S-a luat de piept cu viața încă de tînără

Tatăl Valericăi a murit în condiții ciudate, la vîrsta la care alți bărbați se consideră în putere. A fost adus acasă de la un spital din București, într-un sicriu bătut în cuie, pe care n-au avut voie să-l desfacă. Li s-a spus că a murit din cauza unei infecții, după ce s-a înțepat într-un cui. Apoi, că în mină ar fi avut loc un accident și ar fi inhalat gaze care i-au cauzat moartea. Decesul lui a rămas învăluit în mister. Fiica însă i-a moștenit dîrzenia și a luat viața în piept încă de tînără. A preluat tutela celor șase frați și toată viața și-a asumat responsabilitățile unui părinte pentru ei. Și lupta cu autoritățile a început cam tot în această perioadă. Pentru ea, nedreptatea a purtat numele unui director de la Mina Comănești: Toader Ster. Acesta era și membru în Comitetul Central al PCR și așa avea acces și la direcționarea unor fonduri pentru investiții în localitățile din zonă. De aici a pornit, practic, războiul, pentru că directorul minei dirija toate fondurile către sătucul din care provenea el, unul mult mai mic decît Lapoșul. Lupta fățișă a început în momentul în care s-a pus problema electrificării localității, iar directorul a adunat oamenii la Căminul cultural în ideea de a le aduce la cunoștință că banii pentru electrificare se vor duce tot în satul lui. „Atunci, ne-am dus cu toții la acea adunare populară și nu l-am lăsat deloc să ia cuvîntul, iar curentul s-a tras în Lapoș. Doar că i-am intrat în ochii ca o așchie, că am instigat oamenii împotriva lui și de atunci a început prigoana. Nu numai asupra mea, ci asupra întregului sat. La vreo lună după asta a început să ne pedepsească”, a spus femeia.

A trimis poza vacilor lui Nicolaie Ceaușescu

Primul lucru pe care l-a făcut directorul minei a fost acela de a le împăduri vataștina, un fel de islaz al obștii, care se întindea pe o suprafață destul de mare, pe cîteva dealuri de jur împrejurul satului. Atît i-a trebuit Valericăi. A început să adune lumea de prin sat și i-au alungat pe pădurari. Apoi a strîns o listă cu semnături de la toți sătenii, a luat cu ea încă cinci femei din sat și s-a oprit cu lista la Comitetul de partid din Bacău și la Romsilva. La doar o zi după acest demers, mai mult decît periculos pe vremea comuniștilor, a venit o echipă de vreo șase inși în sat ca să vadă care-i situația. Oamenii s-au strîns din nou cu zarvă mare și scandal, arătînd că vataștina este moștenire obștească din străbuni și ei nu sînt de acord cu împădurirea pentru că nu au unde-și paște vitele. Pădurarii au fost nevoiți să plece din nou cu tot cu puieți, dar unul dintre cele trei dealuri tot a fost împădurit. „La baza celuilalt deal a făcut un șanț adînc, lat de doi metri, ca să nu mai putem trece cu vitele la păscut, iar de pe celalălt islaz punea oamenii lui să ne alunge vitele sau să le confiște. Ba a mai vorbit și cu directorii de la întreprinderile care ne preluau vitele la tăiere ca să nu ni le mai primească la abatoare. Eu eram cu șapte vaci în grajd, nici laptele nu-l puteam vinde, nici vitele și nici islaz, unde să le paștem, nu mai aveam. Am făcut fotografii vitelor în grajd, și le-am pus într-o scrisoare pe care am trimis-o la Ceaușescu. Acolo spuneam ce vite frumoase am, cum vreau să le dau la contractare și cum nu vrea nimeni să mi le ia”, povestește Valerica. La doar cîteva zile de la acest demers, primul secretar al județului Bacău, Ioan Bogdan Băluță, a început să se intereseze de vitele familiei Florean. „Băluță l-a sunat aproape toată dimineața pe doctorul veterinar de la Tîrgu Trotuș, dacă am ajuns cu vitele să le predau. Le-am dat, dar prigoana tot a continuat și mai abitir. âi punea pe cei din Dărmăneasca, satul lui de baștină, să ne ia animalele. Așa mi s-a întîmplat și mie, și m-am aținut în fața lor să mi le dea înapoi. în învălmășeala aceea, unul dintre bărbați a rupt clopotul unei vaci de la gît și m-a pocnit cu el în piept”, spune femeia.

Miliția i-a luat buletinul și nu i l-a mai dat cîțiva ani

Lovitura a fost atît de puternică, încît i-a rupt sternul. A fost internată de urgență în spital, dar la doar cîteva zile, cei de la mină au început să facă presiuni asupra medicilor s-o externeze, ca nu cumva zilele ei de spitalizare să constituie o probă gravă împotriva oamenilor lor, în eventualitatea unui proces. Pînă la urmă, femeia și-a dat agresorul în judecată, dar acesta nu a făcut nici măcar o zi de închisoare, pentru că a primit o condamnare cu suspendare. Cam tot în aceeași perioadă, în urma nenumăratelor plîngeri pe care le făcea femeia în cele mai neașteptate locuri și care îi incomodau teribil pe șefii din Bacău, milițienii din Dărmănești i-au luat buletinul de identitate. Sub pretextul că avea scrisă greșit o literă în buletin, aceștia au tot amînat să-i dea femeii buletinul timp de cîțiva ani. Așa au mai avut și ei răgaz, pentru că în lipsa unicului act de identitate, femeia nu se putea duce nicăieri în audiență. în schimb, a început să fie chemată la cercetări de cîte ori i se năzărea vreunui milițian că n-are activitate. „M-au amenințat că dacă nu mă liniștesc și îi tot reclam, vor face în așa fel încît fata mea să nu ia bacalaureatul. Și așa a și fost. în vara aceea fata a picat examenul și l-a dat cu o comisie specială în toamnă. Dar pierduse deja perioada de examene pentru facultate. La Comănești mă cerceta unul Albu, la Dărmănești toți milițienii de la post, iar la Moinești mă lua în primire securistul Poroșnicu. âși făceau oamenii cruce cînd mă vedeau că intru la el, că era unul dintre cei mai mari bătăuși. Dar pe mine nu m-a bătut. Mă întreba cîte patru ore de ce-am făcut aia, sau ailaltă, dacă mai am legături și cu alții ca mine, dacă mă învață cineva să fac așa ceva și tot felul de prostii din astea”, și-a amintit Valerica Florean.

Frații și surorile, persecutați pe rînd

Firea revoluționară a Valericăi a avut urmări și asupra vieții fraților și surorilor acesteia. Una dintre fete, la terminarea liceului s-a dus să se angajeze la mină, locul unde lucrase și tatăl lor înainte de a muri. Aici însă a fost refuzată pe motiv că nu au posturi pentru femei. Dar îi dădeau cîte un plic cu recomandare pe la alte întreprinderi. „Cînd îi dădeau plicul, cei de la mină i-l dădeau închis și-i spuneau întotdeauna să-l predea așa, lipit, celui cu care stătea de vorbă ca s-o angajeze. De fiecare dată era refuzată. La un moment dat, sora mea a povestit unei prietene care lucra la Poștă că tot încearcă să se angajeze, că are și recomandări de la mină, dar că este mereu refuzată. Atunci prietena aceea i-a cerut să-i arate plicul și l-a desfăcut. în el era o foaie pe care scria ca nu cumva să fie angajată sora mea că face parte dintr-o familie de reacționari. A aruncat plicul cît colo și cînd s-a dus fără plic s-a angajat imediat”, a relatat femeia. Un alt episod din viața Valericăi a durat un an și jumătate și a pornit de la persecuțiile la care a fost supus cel mai mic dintre frați. După problemele obișnuite din liceu, unde era amenințat cu repetenția în fiecare an școlar, acesta s-a înscris la examen la Academia Navală. Dar nu a putut să dea examen din cauza dosarului. Una dintre surori era în mare dragoste cu un neamț, pricopsit prin Comănești, la o întreprindere, și pe vremea lui Ceaușescu asemenea legături amoroase te puteau costa libertatea. Dar aveau efecte și asupra rudelor, și unul dintre acestea se răsfrîngea asupra dosarelor de înscriere la facultate. Așa că a dat examen la Politehnică în București, a reușit, a stat ce-a stat acolo, dar a fugit, pentru că nu-i plăcea. Auzise că au mai rămas locuri la marină, și s-a înscris din nou la examen, în toamnă, fără să mai facă nimeni caz de dosarul lui. „A luat examenul la marina comercială. A fost bine un an și jumătate, era apreciat de superiori, cînd a venit de la București un control și a verificat dosarele studenților, iar pe el l-au dat afară. L-au trimis la un batalion disciplinar la Tulcea”, a povestit Valerica.

în audiență la Traian Dudaș, ministrul comunist al transporturilor

Deși multe dintre rude știau care-i situația băiatului, ascundeau realitatea față de Valerica. Ea știa că fratele cel mai mic face armata la Tulcea. A aflat că acolo este de fapt un batalion disciplinar cînd s-a dus într-o vizită. „Pînă la urmă mi-a spus el că acolo este un fel de închisoare pentru militari și că în cameră cu el dorm tot timpul doi securiști. M-am dus la Constanța la facultate și n-am plecat de acolo pînă cînd nu am stat de vorbă cu cineva din conducere”, a povestit Valerica. Așa a aflat de la un prorector despre faptul că a fost efectuată o verificare a dosarelor și că fratele ei a fost trimis la batalionul disciplinar de la Tulcea de cei de la Ministerul Transporturilor. Adică forul tutelar sub egida căruia funcționa Academia de Marină Comercială. în următoarea perioadă de un an și jumătate, Valerica Florean a făcut practic naveta între Bacău și București, unde intra în audiență peste tot pe unde credea că i s-ar putea face dreptate fratelui ei. Dar în special la Comitetul Central și la Ministerul Transporturilor. în tot acest timp stătea pe unde putea, pe la prieteni sau chiar prin gară. Pînă la urmă a înțeles că cel care îi putea dezlega problema este doar ministrul transporturilor. Și-a canalizat tot efortul să ajungă la el în audiență și pînă la urmă, înșelînd vigilența paznicilor, săteanca noastră a ajuns în fața ministrului de la acea vreme, Traian Dudaș. „Nu cred că am stat mai mult de un sfert de oră în birou la el. Cît să-i spun despre ce-i vorba și el a chemat pe cineva mai mic decît el, care se ocupa de marină. I-a dat ordin să-l reprimească pe fratele meu la facultate, dar n-a fost așa. A dat examen la energetică, la Brașov, a reușit, dar nu-i era gîndul la asta, ci tot încerca la marină, acolo unde ușile erau închise pentru el. Așa că, am făcut ce-am făcut și am ajuns din nou în audiență la Dudaș. Abia după asta a putut da examen din nou la marină, a luat și a terminat facultatea. A fost și căpitan de vas, că tare i-a plăcut ce face. Acum trăiește în Tulcea, și este mecanic șef pe vasul unui străin”, s-a mîndrit femeia cu cariera fratelui ei cel mai mic.

Condamnată la închisoare după Revoluție

Cu o fire atît de dîrză, ar fi fost aproape nefiresc pentru Valerica Florean să stea liniștită și după Revoluția din decembrie 1989. Asta cu atît mai mult cu cît acum, asupritorii ei se temeau că-i va reclama la noile autorități și au reluat șicanele sub diferite forme. Doar că de data asta, lucrurile au mers mai departe ca niciodată. Ea a fost chiar condamnată, în primă instanță, la două luni și jumătate de închisoare, cu executare, pentru furt de puieți. Scandalul a izbucnit din cauza unui ordin al ministrului Apelor, Mediului și Pădurilor, Sorin Frunzăverde, prin care acesta dispunea autorităților locale să împădurească cît mai mule dealuri și fînețe. „Au profitat de treaba asta și au venit cu împădurirea și prin grădinile noastre. Mai ales în grădina mea, unde au început să sape gropile în care urmau să fie plantați puieții. Eu am adunat din nou oamenii din sat și am făcut revoltă. Ei m-au trimis în judecată pe motiv că am furat puieții, dar n-a fost așa. Au adus ei și martori falși la judecată și la Judecătorie m-au condamnat la închisoare. Două luni și jumătate. La 60 de ani, cît aveam atunci. Am făcut recurs și m-au achitat la Tribunal, ei au făcut apel și iar am cîștigat și pînă la urmă a rămas tot pe-a mea”, ne-a povestit Valerica Florean. Pusă în fața atîtor încercări, femeia a decis pînă la urmă să se înahme ea, de bună voie, la încă una. A făcut acțiune în instanță, contra statului român, și cere ca autoritățile să-i recunoască statutul de luptător anticomunist. După modul în care a răzbătut pînă acum în tot ce-a întreprins, ea este convinsă că pînă la urmă va reuși să obțină și acest lucru. Doar este din Lapoș și este o luptătoare. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!