––––––––––––-

Asterisc

Vulturul și găina

Eugen VERMAN

Se spune că un om, trecînd, odată, printr-o pădure, a găsit un ou. Un ou mare, deosebit față de cele pe care le știa el. L-a luat și, ajungînd acasă, l-a pus sub găina-cloșcă, poate o ieși ceva din el, așa a gîndit omul. Și cînd a fost să apară puii, a ieșit din oul acela un pui ceva mai mare, dar găina-mamă n-a ținut seama de asta, toți erau puii ei și pe toți i-a hrănit cu viermișori, cu insecte și ce mai găsea ea scormonind pămîntul. Cu timpul, au învățat și puii să scormone și să se hrănească, inclusiv cu grăunțele date de stăpîn. Puiul cel din pădure a crescut mai repede, era, în fapt, un pui de vultur și, la un moment dat, chiar a demonstrat asta, încercînd să zboare, să-și ia avînt în aer. Dar mama-găină l-a bătut peste cap, ce încerci, tu, să zbori, doar ești pui de găină!, și ori de cîte ori dădea puiul să zboare, mama-găină îl certa, îl bătea cu ciocul, îi întrerupea elanurile… A crescut puiul, laolaltă cu ceilalți, s-a maturizat, a ajuns spre bătrînețe și, odată, privind spre cer, a zărit, acolo, sus, departe, tare departe, o pasăre care plana maiestuos, cu aripile întinse, argintate de razele soarelui… Ce pasăre e aceea?, a întrebat el găina, he, he, i-a răspuns găina-mamă, acela-i un vultur, e regele păsărilor, nu ca noi, niște găini!… Vulturul-găină a mai privit pasărea aceea multă vreme, pînă a dispărut în zarea-zărilor, după care a aplecat capul spre pămînt văzîndu-și de umila lui îndeletnicire. Asta, pînă în ziua cînd, odată, băgîndu-și capul între scîndurile gardului, nu l-a mai putut scoate și a murit… Am mai amintit povestea aceasta, pe care am citit-o undeva. O reamintesc și acum, cînd am auzit că un copil de 13 ani s-a spînzurat de frică să nu-l bată părinții pentru notele mici luate la școală…de frică să nu-l bată părinții pentru notele mici luate

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!