Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței (AJOFM) de Bacău a demarat recent un nou program pentru angajarea unor persoane la lucrări desfășurate în folosul comunității din mediul rural. „Programul, cu un buget de 3,7 miliarde de lei, are drept obiectiv subvenționarea unor locuri de muncă temporare pentru lucrări comunitare, precum întreținerea sau reparațiile la nivelul infrastructurii, construcțiile de clădiri, asistența socială. La fonduri vor avea acces atît primăriile, cît și firmele din zonă care au cîștigat licitația ținută în acest scop de administrația locală”, ne-a declarat Claudiu Boangiu, purtător de cuvînt la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit legii, angajatorii implicați în acest program beneficiază lunar de la Forțele de Muncă, pentru fiecare șomer angajat pe maximum un an, de un salariu minim brut pe economie în perioada 1 noiembrie – 31 martie, sau 70% din acest salariu, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie. „Pe lîngă apariția unor noi posturi, principalele avantaje ar fi degrevarea primăriilor de unele cheltuieli, precum și acumularea rapidă, de către șomerii respectivi, a stagiului minim de cotizare la bugetul șomajului, care le dă dreptul la indemnizația specifică, dacă nu reușesc să-și găsească un alt serviciu”, a mai adăugat Boangiu. Potrivit spuselor sale, circa 800 de persoane din județ au găsit în acest an de lucru prin ocupare temporară, noile fonduri urmînd să mai creeze cel puțin 300 de locuri de muncă. (Alin LEANCĂ)
3,7 miliarde de lei pentru noi locuri de muncă la țară
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.