52 de persoane salvate de pompierii militari de la începutul anului

Redacția Ziarul de Bacău

În cadrul conferinței de presă lunară, organizată ieri, la sediul Grupului de Pompieri Militari „Mr. Constantin Ene”, lt. col. Mihai Simionescu, comandantul Grupului, a afirmat că în această perioadă pompierii au fost solicitați la 382 evenimente, din care 320 de incendii, șase accidente rutiere în care a fost necesară descarcerarea, 45 de salvări de persoane, un caz de protecție a mediului, și zece alte intervenții. Pe timpul acestor acțiuni au fost salvate 52 de persoane, din care zece adulți și 42 de copii, aceștia din urmă fiind prinși sub cupola circului, în timpul unei furtuni violente izbucnite în seara de 20 iulie, în municipiul Bacău. Valoarea bunurilor și instalațiilor și salvate a fost de peste 62,5 miliarde de lei, în condițiile în care media zilnică a incendiilor stinse a fost de 1,4. Principalele cauze care au determinat izbucnirea celor 320 de incendii au fost focul deschis, coșurile și burlanele defecte sau necurățate, instalațiile electrice defecte, fumatul, jocul copiilor cu focul, scînteile provenite de la sistemele de încălzire și acțiunile intenționate. „Cele mai importante incendii din acest an, pentru a căror stingere au fost mobilizați pompierii militari, s-au petrecut în luna martie, la Ocoalele silvice Oituz, Comănești, Agăș și Moinești, incendii cu litieră și sementiș, cu o dezvoltare rapidă, în care au fost puse în pericol importante suprafețe de pădure de rășinoase și foioase. Nu trebuie omise nici incendiile produse la grupurile de locuințe și anexe din comunele Ștefan cel Mare, Mănăstirea Cașin, Dărmănești și din municipiul Bacău, precum și intervențiile datorate inundațiilor și furtunilor din perioada 20-24 iulie, din municipiul Bacău și din împrejurimi”, ne-a declarat lt. col. Mihai Simionescu. (Fl. CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.