7 medalii în contul rachetomodeliștilor de la SCM Bacău

Administrator

CAMPIONAT NAȚIONAL: Din cauza vremii nefavorabile, campionatul național de rachetomodele și Cupa Mondială de rachetomodele care trebuiau să se desfășoare la Suceava în perioada 12-16 iulie nu s-au putut ține la toate probele de concurs. Federația Română de Modelism a decis ca probele restante să aibă loc în Bacău, pe 22 și 23 iulie, ceea ce s-a și întîmplat. Mai important este că rachetomodeliștii băcăuani de la Sport Club Municipal au reușit să cucerească 6 medalii la „naționale” (2 aur, 2 argint, 2 bronz) și încă una de argint la Cupa Mondială prin Dumitru Panaite la rachetoplane radiocomandate S8 (mari). Titlurile de campioni naționali au revenit echipei de juniori formată din Andrei Nedelcu și Ioan Veleșcu, la S8, respectiv lui Andrei Nedelcu la individual, aflat la cea de a doua asemenea ispravă. Echipajul de seniori format din Dumitru Panaite și Ionuț Morțiu a ocupat locul al doilea, lucru pe care Panaite l-a repetat și la individual, în vreme de Morțiu s-a clasat pe poziția a patra. De altfel, Panaite și Nedelcu au făcut parte din lotul național care a reprezentat România la Campionatul European din 2005. Medalia de bronz a revenit juniorului Ovidiu Vornicu.
Probele s-au desfășurat în condiții foarte bune pe terenul de la Gherăiești.
Antrenorul Petrea Zaharioaia, coordonatorul secției de modelism de la SCM Bacău, s-a arătat extrem de mulțumit de „prestațiile” sportivilor la cele două competiții și apreciază gestul conducerii SCM care „a asigurat la zi toate cheltuielile necesare participării la aceste competiții”. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.