Ca în fiecare an, de cînd s-a stabilit o zi dedicată femeilor, reprezentantele sexului frumos s-au bucurat, sau măcar așa se spune, de mai multă atenție din partea „opozanților”, fie ei soți, părinți sau bunici. în lumea sportului băcăuan, data de 8 martie nu a fost sărită. Obiceiul e obicei. La conducerea Direcției pentru Sport a Județului Bacău se află Doina Melinte, fost mare campioană de care a auzit tot omul. Bărbații care prestează la Direcția de Sport au ținut să fie ceva mai iuți decît alți colegi de breaslă și, încă de pe 7 martie, i-au oferit șefei flori și o cutie de bomboane. Ca să nu existe nici un fel de discuții, angajații DSJ-ului și-au tratat toate colegele în același mod pentru că „toate femeile trebuie respectate. Sînt colegele noastre și ne suportă în fiecare zi. Ne-am bucurat și noi cînd le-am văzut că se simțeau binișor”, a spus unul dintre ei.
Doina Melinte nu a rămas insensibilă la gestul subordonaților colegi și i-a tratat, în aceeași zi, cu cîte o bere și o pizza. Colegele au avut parte de un tratament special. „8 martie este o zi foarte importantă pentru femei, în special pentru mame. Eu mă simt foarte bine în postura de mamă și sînt sigură că am asentimentul tuturor. Fetele (n.r., colegele de la DSJ) m-au rugat să le dau liber pe 8 martie, ca să facă mucenici. Bineînțeles că nu puteam să le refuz, mai ales că merită”, a spus Doina Melinte.
„Cadouașe” la Sport Club Municipal
„Fiți siguri că ziua de 8 martie nu va trece nemarcată. Știu că brațele ne vor fi pline de flori”, s-a bucurat ieri dimineață Liliana Manole, director adjunct la Sport Club Municipal Bacău. Claudiu Octavian Șerban, director general la aceeași instituție, a afirmat: „Am avut în intenție să facem și o mică petrecere. Vom vedea pînă la terminarea zilei, funcție de cum și-a făcut programul fiecare. Oricum, florile sînt pe primul plan, dar fetele vor avea parte și de un «cadouaș»”.
La Clubul Sportiv Școlar Bacău, directorul Costel Petrea și colegii săi antrenori le-au oferit încă de dimineață flori colegelor, plus cîte o gustare. „Nu le-am dat zi liberă ca să nu le scăpăm din mînă, că nu ne putem descurca fără ele. Ceea ce nu înseamnă că asta e tot”, s-a ferit Petrea să dezvăluie surpriza. După încheierea programului, colegele de serviciu au fost invitate la o masă festivă, special dedicată evenimentului. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.