Mă întîlnesc, în piață, cu doamna Maria, vecina mea. E ger mare, și aici, în sectorul unde se vînd cartofi, sînt numai trei comercianți. Doamna Maria tocmai ridică sacoșa în care, îmi zice, vînzătorul i-a pus cele cinci kilograme de cartofi pe care a dat 40 de mii. „Scumpi, opt mii kilu’ dar n-am ce face… Îmi ajung o săptămînă și, mai mult ca sigur, cînd voi mai cumpăra vor fi și mai scumpi…”. O întreb de ce nu cumpără acum mai mulți, iar ea îmi răspunde că n-are unde să-i țină în casă, știți, se strică, și-i mare păcat, atîția bani… Doamna Maria e pensionară, are sub două milioane pe lună, ăsta-i singurul ei venit, bărbatul i-a murit cu mulți ani în urmă, acum se mai mîngîie cu băiatul, cu nora și cu nepoata și fiica nepoatei, că, uite, am ajuns să fiu și străbunică, așa mi-a zis odată, și eu am felicitat-o și i-am zis că se poate și mai bine, ea a rîs de gluma mea, hei, cît crezi că o să mai trăiesc…! O privesc cum își duce cartofii acasă, gîrbovită, e grea sacoșa, se strecoară prin lume, aș fi ajutat-o, dar treburi urgente mă trimit în altă parte… Revin și trec tot prin piață, între timp au mai venit doi negustori de cartofi, cer zece mii pe kilogram, cartofi rozii, adică de calitate superioară, cei albi costă și șapte și opt mii, negustorii spun că vor fi și mai scumpi, luați acum, că de sărbători o să plătiți mult mai mult, așa spun negustorii și se mai laudă cu produsele lor, că-s cele mai bune, de, ca în piață… La celalată tarabă se vînd morcov și pătrunjel verde și ridichi de toamnă, mai negre ca dracul, dar foarte gustoase și mere, iată , doamna Laura, de unde cumpăr eu, a mai ridicat prețul, e iarnă, îmi zice, luați acum, că vor fi și mai scumpi, dar aici găsesc și cu zece mii, ionatane, cam acruțe, dar bune, goldenul a urcat la 13 mii…
A doua zi, în drum spre piață, mă întîlnesc cu doamna Maria. Are găleata de gunoi în mînă și e neagră de supărare. „Știi, cartofii erau înghețați… Tocmai i-am aruncat…” (Eugen Verman)
Lasă un răspuns