Carnetele de rentier vor putea fi vizate pina pe 27 iunie. Pina acum, termenul in care se puteau viza acestea a fost 31 martie. Prelungirea termenului va da posibilitatea celor care nu au ajuns inca pe la Biroul de Renta Viagera Agricola sa isi vizeze carnetele de rentier pe 2007. „In judet, au facut acest demers 428 de batrini. Ar mai fi de venit inca opt persoane, dintre care am inteles ca sapte au decedat. Mostenitoriii legali ai acestora pot sa ridice de la noi renta pe anul trecut, precum si partea din suma pentru acest an care le-ar fi revenit rentierilor pina la data cind a intervenit decesul acestora”, a declarat Daniel Boghiu, jurist in cadrul Biroului de Renta Viagera Agricola Bacau. Pentru cele 428 de persoane cu carnete vizate, suma totala a rentei viagere agricole este de 209.958,92 lei noi (peste 20 de miliarde de lei vechi), reprezentind 62.912,76 de euro. Renta viagera se acorda de stat in urma vinzarii terenului sau a arendarii acestuia. Banii reprezentind renta viagera se trimit prin mandat postal. In plus, la biroul de renta se primesc, in continuare, dosare din partea celor care solicita acest drept. Conditia este sa aiba virsta de 62 de ani impliniti, sa vinda, sa doneze sau sa fie dat in arenda terenul respectiv. De la 1 ianuarie si pina acum, s-au preluat deja 31 de dosare. Pentru dosarele care se depun in cursul anului curent si se primeste aprobarea, renta viagera cuvenita se acorda in primul trimestru al anului 2009. De retinut ca renta viagera agricola este data de catre stat si se adauga la pretul terenului vindut sau la suma obtinuta din arendarea terenului. Renta viagera reprezinta echivalentul in lei a 100 euro/an, pentru fiecare hectar de teren vindut sau donat si echivalentul in lei a 50 euro/an, pentru fiecare hectar de teren arendat. Suma reprezentind renta viagera agricola nu se impoziteaza.
Lasă un răspuns