Zeci de piloți de karting și-au dat întâlnire la kartodromul băcăuan Speed Park, pentru o ultimă competiție în 2013. Organizată de FR Karting, competiția a fost de un bun nivel, grație „meseriei” însușite de copii și părintii lor în ani lungi de antrenamente și competiții. A fost o competiție peste toate celelalte din acest an din două motive: primul – au fost invitați cei mai buni piloți; al doilea – Speed Park a oferit premii consistente, însumând aprox. 4000 euro. „Am făcut acest efort financiar ținând cont că la nicio competiție copiii n-au primit vreun premiu. Am vrut să fie un stimulent pentru ei și să aibe o amintire frumoasă despre Bacău”, ne-a declarat Eduard Nunu, managerul Speed Park. Cursele au fost frumoase, dar din păcate au fost și mici incidente în două curse la Mini, care au dat naștere la o contestație. De aceea, festivitatea de premiere a întârziat. Seria de curse oficiale de la Speed Park va continua după acest final oficial al celor de la FRK. Probabil că în noiembrie (!) se va desfășura o probă de autoslalom a celor înscriși în CN Raliuri. Va fi, în fapt, o reeditare a super-specialei de la Raliul Moldovei „Cotnari” Bacău 2013, desfășurată la Speed Park. „Am licența pentru competiție, mai rămâne ca piloții să se urnească, iar vremea să țină cu noi”, a mai spus Eduard Nunu. El mai are în plan un campionat al părinților sportivilor din CN (premierul Victor Ponta l-a asigurat că ar lua startul la o astfel de competiției), o cupă a presei la paintball și altele.
Viraje printre întrebări
Competiția s-a bucurat de o atenție specială și pentru că premierul Victor Ponta a fost prezent în tribună, susținându-și fiul, pe Andrei, concurent la Clasa Mini. Evident, presa l-a marcat strâns, iar când a coborât împreună cu interlocutorii săi din timpul cursei (Dragoș Benea – președintele CJ, Adi Răspopa – consilier județean și pilot de rally, Eduard Nunu – managerul Speed Park), prim-ministrul a fost asaltat de întrebări. Evaziv în ceea ce privește privatizarea CFR Marfă („nu cunosc amănunte”), Victor Ponta a aruncat totuși o săgeată în direcția președintelui Traian Băsescu: „Președintele a dat ordin ca toți funcționarii să fie luați de DNA, de aceea sunt temători, pe bună dreptate”. În continuare, premierul a asigurat că Executivul susține proiectul construirii șoselei de centură a Bacăului și a purtat discuții cu Dragoș Benea în acest sens: „Este un proiect foarte important pentru Bacău, care are mare nevoie de această șosea de centură. În zilele următoare va fi atribuit proiectul și ar putea porni și lucrările. Asta dacă nu vor fi contestații. Dar trăim într-o țară în care se contestă orice, de aceea este posibil ca lucrările să înceapă abia în martie 2014”. Ajungând la Cupa României, Victor Ponta a apreciat calitatea competiției și a circuitului, dar și a kartingului în ansamblu: „Este bine că se face sport, iar eu am susținut întotdeauna că un copil trebuie să facă sport, indiferent ce. Aici s-a concurat, cei mai buni au câștigat, ceilalți au învățat să primească înfrângerea, iar asta este important. În ceea ce-l privește pe Andrei, ca orice părinte pentru copilul său, i-am ținut pumnii și am fost alături de el. Andrei nu a câștigat și i-am spus că va trebui să muncească mai mult și mai bine pentru a ajunge mai sus”. Răspunzând curiozității în privință pretențiilor pe care le are Dan Diaconescu față de parlamentarii care au trecut de la PPDD la PSD – câte 2 milioane de euro, Victor Ponta a spus „dl Dan are bani de-ajuns, nu mai are nevoie și de alții”.
Premierul a mai anunțat că în următoarea zi va fi la Iași, participând la pelerinajul de ziua Sf. Paracheva.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns