Așa cum stau lucrurile astăzi, noi, românii, nu suntem în postura de a contempla capra muribundă a vecinului ucrainean. Întâi pentru că plutesc nori amenințători asupra Basarabiei, apoi pentru că suntem la granița estică a NATO care de-abia acum își arată îngrijorarea pentru ce ni s-ar putea întâmpla. Uniunea Europeană și NATO își încordează doar mușchii economici, elaborând sancțiuni de care Putin nu se prea sperie, atât timp cât gazele naturale și alte bogății din imensa Rusie nu dau bătăi de cap sau insomnii Dumei de Stat și unui Guvern cu vădite nostalgii ale trecutului sovietic. Ucraina este o victimă a vecinului rus, dar și a propriilor ei confuzii și neputințe. Se zbate într-o tranziție politică și economică nesfârșită, într-o gâlceavă urâtă între guvernanți și Iulia Timosenko. Inițial asiatică și impropriu occidentalizată, Ucraina deține teritorii care de fapt nu sunt ale ei. După denunțarea Tratatului Ribbentrop-Molotov, nu s-a grăbit să restituie nici Poloniei o bucată bună din teritoriul ei istoric, nici României nordul Bucovinei și Maramureșului, iar despre Crimeea făcută cadou de către Hrușciov nu se suflă o vorbă.
Or, cu ursul rusesc nu prea e de glumit. Știe foarte bine când trebuie să atace prada vizată, fără a se expune unor mari pericole. Ucraina e atacată exact în momentul când Europa manifestă apăsate tendințe de divizare statală sau intrastatală. Scoția vrea să se desprindă de Anglia, Anglia de Uniunea Europeană, bascii nu mai vor cu spaniolii, valonii vor singuri în Belgia, ungurii autonomi în România. Europa, globalizată cam forțat și cam devreme, păstrează, încă, aere de desuetă aristrocrație, ținându-ne pe noi și pe bulgari departe de spațiul Schengen.
În timp ce analiști de mâna doua perorează spăimos despre pericolele ce ne pândesc pe noi și pe basarabeni, ungurii din Ardeal (ajutați de extremiști de peste Tisa) luptă pentru dreptul de a nu învăța românește, iar românii luptă pentru un Ardeal nepierdut, ci numai pus în zarvă de extremiști expulzați de-acum, sau în curs de expulzare. Până acum ne-am legănat într-un „dolce farniente” cu UDMR mereu la guvernare, care, chipurile, ne-ar asigura liniștea și stabilitatea. Acum, ne dăm seama că extremismul vulgar al unor vecini este un focar primejdios de scandaluri, care obligă statul român să se apere într-un fel sau altul. Dinspre răsărit ne îngrijorează rușii, din vest și din interior ungurii extremiști sau revanșarzi, de peste tot sărăcia de care nu mai scăpăm. Prețurile cresc, apa e tot mai poluată, produsele alimentare tot mai chimizate și mai falsificate, corupția tot mai adâncă, lăcomia mai fără limite. Iată, așadar, mai multe spaime și pericole care ne amenință. În interior ne mișcăm somnambulic între prestațiile tiranice ale dlui Băsescu (care are voluptatea ocării) și un guvern cu intenții bune, care nu știm dacă ne va izbăvi de nevindecata noastră gâlceava politică. Se pare că în politică s-au înmulțit îngrijorător războinicii cu ochii plini de trăgace și cu muniția adăpostită în cap. Pentru ei, istoria este un discurs livresc la evenimente festive, nicidecum un șir de întâmplări tragice sau eroice pe care trebuie să le avem în vedere sau să le cultivăm cu înfocat patriotism.
Vasile PRUTEANU
Frumos expus,adevarul este pregnant,solutia nu-i la noi,iar pericolul urmareste pe fiecare somnambul in parte.
Nu am fost si nu suntem constienti ca doar unindu-ne fortele noi,locuitorii acestei Romanii ramase inca intreaga,reusit sa ramanem asa.Ne pierdem in discursuri pe care le aruncam de la unul la altul fara a vedea padurea din cauza copacilor.Doamne ajuta sa ne trezim.