Într-o lume saturată de prostie, impostură, lăcomie și iluzie deșartă, un actor cu un talent debordant ca al lui Florin Piersic jr. poate găsi personaje de tot felul și se poate mișca pe scenă cu dezinvoltură, imaginând cu umor tipuri luate din viața reală. Aducerea la rampă a unor tipologii contemporane face o acoladă largă, care ne cuprinde pe noi toți fără echivoc. Atractivă în recitalul lui Florin Piersic jr. (intitulat „Freak show”) este interpretarea diverselor personaje cumulând prostia, absurdul, gingășia și umorul într-un bine definit context stilistic. Cetățeanul obișnuit cu care dăm nas în nas toată ziua (cu obsesiile lui sociale, cu datele lui comportamentale) pune în lumină o simptomatologie care ne caracterizează în acest început de veac. Nu știu dacă actorul și-a scris un scenariu sau pur și simplu a studiat personaje în viața de zi cu zi – vorbirea, purtarea și idealurile lor – apoi le-a structurat artistic și le-a restituit publicului. Lumea adusă pe scenă este extrem de diversificată, cu limbaje specifice și variate și cu o evoluție umoristică fie seacă, fie explozivă. Florin Piersic jr. propune măști în secvențe memorabile, precum cea a strângătorului unor portrete de idoli sportivi sau culturali pe care le arată oricui e dispus să le vadă, întrebând insistent, imperativ: „Ăsta a’ lu’ cui e?”. E o laudă și o mândrie fără obiect și finalitate. Asemena și bătrânul de 108 ani, căutător în gunoaie și adunător a tot felul de obiecte stricate, cu care-și ticsește casa, sperând prostește să lase lumii o moștenire de care aceasta n-are nevoie. Emoționantă a fost conturarea unei femei de serviciu la Operă, îndrăgostită de marmura din interiorul clădirii, pe care o privește cu gingășie, mângâind-o cu tandrețe cam toată viața ei. E o formă de demență sau o iubire prost plasată? Și una și alta. Multe alte ipostaze au fost propuse de actor, în care farmecul personal joacă un rol important, iar inspirația este o miză a jocului, o suprapunere fericită de stări și sentimente.
Recitalul lui Florin Piersic jr. a început pe un ton neutru, vorbind alb, ca un profesor de biologie, despre organele reproducătoare ale omului. Umorul nu era neapărat în conținutul ilustrațiilor arătate publicului, cât în subînțelesurile tăinuite prin joc scenic. Apoi, secvență după secvență ritmul spectacolului a crescut grație unei abile gradări a interpretării, precum și capacității de expresie și expresivității corporale ale actorului, oferite fiecărui personaj în parte. Pe actor l-a interesat înainte de orice delicata și necontenit schimbătoarea alchimie sufletească a „eroilor” săi – ființe umane pierdute într-un univers nesigur, cu legi și reguli răsturnate, chinuindu-se sau acceptându-și situația lor precară, rezultată din datul actual al societății. Vivisecția aceasta a lumii umile nu evidențiază nicio clipă trucul de efect al mizanscenei, ci o plajă largă de comportamente în situații obișnuite sau mai puțin obișnuite, care parcă șoptesc blând și clar numele unui artist adevărat: Florin Piersic jr. Și artistul ăsta chiar știm „a’ lu’ cui e”.
Vasile PRUTEANU
Alexandra a zis
Ma doare capul. Ma doare cum nu m-a mai durut din liceu, cand ne dadea profa sa citim „critica literara” scrisa de niste pusti cu dictionarul de neologisme in fata. Imi imaginez nasterea articolului de mai sus in felul urmator: Vasilica, la indemnul profei de romana care i-a promis un 10, s-a dus si el la teatru, fericit nevoie mare ca intra in randul intelectualilor. Cand a iesit, s-a simtit invadat de o sete de cultura extraordinara, asa ca a dat iama in biblioteca bunicii, unde a gasit o carte veche si prafuita, pe care scria mare „Ghidul calofilului incepator”. I s-a facut inima cat o franzela, de bucurie ca acum mai are o carte de pus in biblioteca personala, alaturi de „Cum sa scrii/vorbesti mult fara sa spui nimic”. Cu cele doua carti in fata, plus un dictionar de neologisme, Vasilica si-a primit zecele la romana, dupa ce a publicat in revista scolii articolul cel mai incarcat, mai bombastic si mai lipsit de esenta din istoria fituicii. Felicitari!