Romfilatelia, societate specializată în emiterea și comercializarea mărcilor poștale românești, pune în circulație astăzi, 2 august, prima parte a emisiunii filatelice „Inundații – iulie 2005”, sub genericul „Curcubeul Speranței”, dedicată unei campanii de strîngere de fonduri pentru sinistrați. Emisiunea filatelică – ne-a informat directorul de ralții publice al instituției, Dragoș Furtună – este dedicată este alcatuită dintr-un timbru uzual, o carte poștală și un plic de corespondență cu timbru imprimat. Imaginea timbrului reunește, într-o compoziție artistică, elementele primordiale – pamîntul, apa și cerul, pe care apare un curcubeu ca simbol al încetării Potopului, și al legamîntului facut de Dumnezeu cu Noe. Sfinxul din Bucegi, simbol al trăiniciei Pamîntului și al neamului românesc, completează mesajul timbrului prin cuvintele Bibliei, înscrise în piatră, care descriu ieșirea uscatului de sub apele care-l acopereau. Valoarea nominală a mărcii poștale este de 50 de bani.
„Cu fondurile obținute din vânzarea emisiunii filatelice – a precizat Dragoș Furtună -, Romfilatelia va reconstrui școala generală din comuna Cosmești, județul Galați, încercînd să readucă zîmbetul pe chipurile, astăzi triste, ale copiilor din acel loc. Împreună cu Romfilatelia, să aducem Curcubeul Speranței în sufletele lor!”. (Petru DONE)e Bibliei, înscrise în piatră, care descriu ieșirea uscatului de sub apele care-l acopereau. Valoarea nominală a mărcii poșta
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.