~3 min lectură 0 comentarii

Județul Bacău: dinamica suspendării firmelor a trecut pe minus

Redacția Ziarul de Bacău

Dinamica suspendării activității firmelor din județul Bacău a trecut, în luna mai, pe negativ și a ajuns la minus 0,45% față de primele cinci luni ale anului trecut, după ce în aprilie a ajuns la cel mai mare nivel din țară (100,81%), iar în martie era tot pe plus. Niveluri mari la acest indicator făcut public de Oficiul Național al Registrului Comerțului au avut doar municipiul București (0,11%) și județele Constanța (minus 0,34%), Cluj (minus 0,34%), Bihor (minus 0,34%) și Prahova (minus 0,33%). Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău a înregistrat, până la finele lunii mai, 171 de firme suspendate, față de 313 în aceeași perioadă a anului precedent.

Econ.firme

Dacă pe total țară s-a ajuns la peste 7.540 de firme suspendate, față de 10.702 cu un an înainte, în București s-a ajuns la 932, județele cu cele mai multe înregistrări fiind Brașov (310), Constanța (346), Prahova (341) și Bihor (329). În Regiunea Nord-Est, Iașul este urmat, în dinamică, descrescător, de Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui și Suceava.

 

Aproape 1.200 de firme radiate din Registru

 

Numărul radierilor voluntare din Registrul Comerțului, în județul Bacău, a scăzut, până la sfârșitul lunii mai, cu 0,06%, comparativ cu situația de la finele lui mai 2013. Bacăul a încheiat luna mai cu 905 cazuri de radieri voluntare, față de 964 de cazuri anul trecut. Dinamica radierilor situează județul pe o poziție bună în țară, departe de situația din județul Bihor, unde creșterea a fost de peste 0,29%. Creșteri importante au fost înregistrate și în Dolj (0,33%), Mehedinți (1,15%), Teleorman (0,42%). Bacăul este însă pe locul al treilea în Regiunea Nord-Est. Județul Iași are o scădere de 0,23%, Botoșani o creștere de 0,16%, Neamț o scădere de 0,04%, Vaslui de 0,38% și Suceava de 0,1%. În Bacău, numărul de radieri se află apropiat de media națională.

 

Mai mulți comercianți activi juridic

 

Județul Bacău avea, la sfârșitul lunii mai, 15.295 de firme înregistrate în Registrul Comerțului, în creștere, 9.234 de persoane fizice autorizate, cei mai mulți cu vârste între 40 – 49 de ani (3.145) și 15.154 de persoane juridice. De la începutul anului au intrat în procedura falimentului numai 107 firme, față de 212 în aceeași perioadă a anului precedent, dar în luna mai au fost înmatriculate 328 de societăți cu răspundere limitată (SRL), iar 6 au fost radiate.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.