Compania OMV Petrom Aviation a solicitat Consiliului Județean concesionarea unui teren de 1500 de mp pe aeroportul din Bacău, în vederea amenajării unui depozit de carburanți specifici pentru aeronave. Investiția companiei ar urma să fie în jurul sumei de 400 de mii de euro. Cei de la OMV susțin că pe lângă redevență, Aeroportul din Bacău ar avea și alte avantaje în urma investiției, deoarece prezența unui furnizor de petrol reprezintă o condiție necesară dezvoltării activității aeroportuare. Mai mult, lipsa unor rezervoare de petrol în perimetrul aeroportului contravine reglementărilor actuale, în prezent depozitarea carburantului facându-se în cisterne. La ultima ședință, CJ Bacău și-a însușit solicitarea OMV, urmând ca într-o ședință următoare să voteze contractul de concesiune și să stabilească redevența ce va reveni județului Bacău.
Lasă un răspuns