~2 min lectură 11 comentarii

Lovitură de teatru! Licitația pentru șoseaua de centură a fost contestată DIN NOU

Florin Popescu

Șoseaua de centură a municipiului Bacău are ghinion, nu mai e nicio șansă ca lucrările să înceapă în acest an, pentru că unul dintre cei care au pierdut licitația a folosit ultima cale de atac.

Eko Insaat Ve Tic As a castigat licitatia
Eko Insaat Ve Tic As a castigat toate contestațiile până acum

În ultima zi permisă de lege, Astaldi SpA, membru al Asocierii Max Boegl Romania SRL- Astaldi SpA, a formulat plângere la Curtea de Apel Bucureşti. Compania contestă decizia 2796/C5/3275 din 29 octombrie 2014 luată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care, după un an de litigii în instanțe, a stabilit drept câștigătoare firma turcească Eko Insaat Ve Tic As.

Dragos Benea
Dragos Benea

Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, s-a declarat dezamăgit de noua amânare a proiectului șoselei de centură a municipiului Bacău. „Acestea sunt efectele unei legislații a achizițiilor neclare. Oricum, acesta este ultimul demers, deși Curtea de Apel ar putea să ceară o nouă reevaluare a ofertelor, dar mă îndoiesc. Sper ca până la sfârșitul lunii februarie 2015 să se poată semna contractul de execuție”, a declarat Benea pentru Ziarul de Bacău.

Centura Bacăului nu va mai face parte din Coridorul Paneuropean IX (Giurgiu – Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Bacău – Roman – Iaşi – Sculeni), ci din autostrada Bacău-Brașov, agreată de Comisia Europeană, conform Masterplanului pe Transport.

Traseul șoselei de centură a municipiului Bacău:

centura
Traseu sosea centura Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

11
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Iftime
    21 noiembrie 2014, 11:10
    0

    Era de asteptat,vom avea centura,cand va face bunica tripleti.

  2. g
    gh.
    21 noiembrie 2014, 11:42
    0

    Cei care au facut contestatie i-a mâncat în fund ca pe Zambilica; îi invităm sa locuiasca un an de zile in Bacau in blocurile de pe strada Chimiei unde trepideaza peretii ca la cutremure atunci cand trec tirurile; daca ar fi cerut bani mai putini pe km patrat, ar fi castigat licitatia, dar ei au vrut sa se imbogatesca peste noapte. Romania nu duce lipsa de hoţi, aşa că nu mai era nevoie şi de ei…

  3. t
    tabacaru
    21 noiembrie 2014, 16:33
    0

    e legislatia proasta? avem alesi ai Bacaului in parlament ? LA TREABA !!!!!!!!!!!

  4. d
    daniel
    21 noiembrie 2014, 19:57
    0

    :)) mai bine o lasam balta cu soseaua de centura si din banii respectivi renovam drumul din Letea Veche…drumul care pleaca din Ura spre Centrul de afaceri…dupa ce se fac aceste doua tronsoane se va schimba circulatia in Bacau….

  5. l
    liviu
    22 noiembrie 2014, 01:48
    0

    atat se poate in Bacau…………………………………….
    scarba de oras.sa vezi str Milcov,vai de mama lor de muncitori si tehnica……………………….

  6. u
    uncas
    22 noiembrie 2014, 15:01
    0

    La noi se contesta orice ,de la tiparirea abecedarului pana la alegerea presedintelui ! Lucrurile sunt simple ,ori comisia de analiza a oferelor este slab pregatita sa nu spun incompetenta ,ori legislatia este ambigua . Nu inteleg dupa atatia ani NU COPIEM o lege clara ,dintr-o tara dezvoltata si europeana care ne arata cu degatul .

  7. A
    Alex
    23 noiembrie 2014, 06:11
    0

    Harta pe care ati atasat-o nu ar fi fost in rezolutie mai buna?
    Inca un lucru: mai toate strazile si pietonalele din Bacau au fost modernizate. Stefan cel Mare ramane la urma? Sau se mai face ceva? Parca in gluma au venit si au taiat din trotuar la curtea de apel pt autobuz dar asta acum 2 luni si asa au lasat.

  8. v
    vlad
    23 noiembrie 2014, 15:35
    0

    Nu va mai bateti capul. Cand se intampla asa ceva inseamna ca nu a castigat „cine trebuie”.

  9. S
    Se amână lucrările la Şoseaua de centură Bacău. Licitaţia a fost iar contestată | Bacaul Activ
    24 noiembrie 2014, 09:55
    0

    […] Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, s-a declarat dezamăgit de noua amânare a proiectului șoselei de centură a municipiului Bacău. „Acestea sunt efectele unei legislații a achizițiilor neclare. Oricum, acesta este ultimul demers, deși Curtea de Apel ar putea să ceară o nouă reevaluare a ofertelor, dar mă îndoiesc. Sper ca până la sfârșitul lunii februarie 2015 să se poată semna contractul de execuție”, a declarat Benea pentru Ziarul de Bacău…sursa: zdbc.ro. Cititi continuarea aici. […]

  10. C
    Centura suspendată - CatalinBejan.ro
    25 noiembrie 2014, 09:17
    0

    […] de Bacău a scris despre cea de-a 200-a contestație. Eu cred că nu-i nicio ”lovitură de teatru”, ci doar că ”asta-i […]

  11. c
    catalin
    25 noiembrie 2014, 10:54
    0

    Problema este caietul de sarcini pe care se liciteaza, intocmit de CNADNR. Acesta este prost, neclar si lasa loc de interpretari care nu se pot rezolva decat in justutie.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.