Noapte de coşmar pentru o bătrână de 67 de ani, din satul Sohodor, comuna Horgeşti. Cu puţin înainte de oara 1.00, uşa locuinţei fiului ei, unde femeia a avut ghinionul să doarmă peste noapte, a fost izbită cu putere, şi un individ cu o mască pe faţă s-a năpustit în odaie şi a început să o lovească cu pumnii.
“Avea o mască de plastic, ca de Anul Nou, şi un fular lung. După ce m-a bătut de n-am mai ştiut ce-i cu mine, a scos un cuţit şi mi-a spus că dacă ţip mă omoară. M-a întrebat unde-i fiu-miu, că are o treabă cu el. I-am spus că nu-i acasă, că-i plecat la muncă, în străinătate, şi l-am rugat să mă lase în pace”, povesteşte bătrâna. Profitând de un moment de neatenţie al agresorului, femeia a reuşit să fugă şi să se refugieze în curtea nurorii ei, de peste drum.
Bătrâna spune că bărbatul s-a luat după ea, însă s-a împiedicat de pragul înalt de la poartă şi a căzut, după care a fugit. Cu faţa plină de sânge, bătrâna i-a spus nurorii sale ce a păţit, iar femeia a sunat la 112. Echipajul Smurd sosit la faţa locului i-a acordat primul ajutor, însă bătrâna a refuzat să meargă la spital de teamă că nu va avea cu ce plăti spitalizarea.
Poliţiştii din zonă au audiat-o pe bătrână, iar criminaliştii au adunat probe de la faţa locului urmând ca, şi pe baza semnalmentelor furnizate de victimă, să îl identifice pe autor. Îngrozită de clipele de coşmar prin care a trecut, bătrâna spune că a avut totuşi noroc că nu i-a tras masca agresorului ca să îl recunoască, altfel soarta ei ar fi fost pecetluită.
Lasă un răspuns