DNA cere un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi, procurorii precizând că el ar fi obţinut astfel trei lingouri de aur, bani şi tablouri.
Potrivit anchetatorilor, începând din 2011 şi până în prezent, Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. El s-ar fi folosit de informaţiile obţinute în virtutea funcţiilor publice, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar erau administrate prin interpuşi.
Darius Vâlcov a obţinut, astfel, arată procurorii anticorupţie, mai multe bunuri materiale, între care sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei, trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei.
Anchetatorii susţin că acestea au fost depozitate într-un seif, care era lăsat spre păstrare unei persoane apropiate fostului ministru.
Comunicatul DNA:
«În completarea comunicatelor nr. 506/VIII/3 din 13 martie 2015, 508/VIII/3 din 14 martie 2015 și 538/VIII/3 din 19 martie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru :
a. obținerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale,
b. încuviințarea reținerii și arestării inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii sus menționate
Cererile procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.
Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări ( trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:
– 90.000 dolari,
– 1.323.850 lei,
– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
– un tablou cu ramă aurie, inscripționat RENOIR,
– un tablou inscripționat JEAN COCTEAU,
– o pictură pe lemn, inscripționat AUREL ACASANDREI.
Aspectele descrise li se adaugă acelora pentru care a fost deja formulată o altă cerere anterioară (comunicat 538/VIII/3 din 19 martie 2015).
Cererile de obținerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale, respectiv de încuviințare a reținerii și arestării preventive au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
Cererilor transmise le-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.»
mentor a zis
arestati senatorii care au votat negativ pentru urmarirea penala a acestui individ