Doi senatori și patru deputați băcăuani au semnat proiectul de lege prin care parlamentarii vor să își dea pensii speciale.
Proiectul pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul parlamentarului, astfel încât deputații și senatorii să beneficieze de o indemnizație lunară pentru activitatea de parlamentar la îndeplinirea vârstei standard, după ce această calitate încetează, a fost depus la Camera Deputaților, proiectul fiind semnat de un număr de peste 250 de parlamentari, printre care șase aleși băcăuani.
Printre inițiatorii proiectului, se află parlamentarii băcăuani Gabriel Vlase, Iulian Iancu, Lucian Şova și Maricel Bujor de la PSD, Constantin Avram de la Partidul Conservator și Vasile Nistor, liderul grupului Liberal Conservator din Senatul României.
Proiectul prevede majorarea pensiilor parlamentarilor în funcţie de numărul de mandate deţinute. Astel, pentru un mandat, un parlamentar va primi în plus la pensie aproximativ 1.200 lei, pentru două mandate aproximativ 2.400 lei iar pentru trei mandate aproximativ 3.600 lei.
Vom reveni cu amănunte!
bibi a zis
Bacauanii sa le dea ..UE
eu a zis
mare magarie!!!darnu e de mirare la asa parlamentari!!!
nicu a zis
Si care ar fi rusinea ? Oameni astia sunt alesi de oameni.
N a zis
Ce mama dracului au facut nenorocitii astia pt. Bacau sa poata primi avantaje pentru care altii muncesc o viata si nu le pot obtine? Cati dintre noi i-au gasit la birourile lor parlamentare din teritoriu? Nimeni si niciodata, doar pe la chiolhanuri si in vacante de lux. Cate probleme ale unor persoane sau grupuri de persoane au rezolvat sau au pus pe agenda parlamentului? Cand vin prin colegii sa-i intampinam cu oua (e perioada clocitului) sau rosii (mai moi) sau chiar bolovani, e momentul sa le mai scurtam ciocurile.
VIOREl a zis
FARA COMENTARII CA NU MERITA…DOAR UN CUVANT…NEMSITITI….
cristian a zis
Asa este, politicienii „e” hoti, cum ar zice ei! Insa daca ar fi toti hoti, s-ar fi dus de rapa tara asta de mult. Din fericire mai avem si oameni cu constiinta, iar in acest caz ma refer la Iancu, care intotdeauna a avut initiative bune pentru romani, nu pentru el sau colegii lui. Mai ales cand i-a tinut piept lui Ponta, atunci cand dottore voia sa legifereze nu mai stiu ce proiect daunator pentru Romania. Eh, oameni ca el ar merita pensii speciale, din pacate sun t prea, prea putini!
ion romanul a zis
Cand au semnat, s-au gandit la cei care au pensii de 600-700 lei sau la medici si profesori care au salarii de 1300-1400 lei?
amaratul a zis
Pentru o pensie de 1200 ron trebuie sa muncesti si sa cotizezi o viata de om.Cu toate ca nu au cotizat pentru aceasta suma , nesimtiti o cer de doua trei ori.Sunt exponentii nesimtiri si a mafiei din tara noastra.Au fost alesi sa reprezinte interesele alegatorilor si nu a lor.RUSINE SA VA FIE.
tucu a zis
Niste nesimtiti. Nici salariul nu-l justifica. Da, tovarase nicu, dar mai intai sa asigure salarii corespunzatoare pt. medici, profesori si un trai decent pt. pensionari. Dar cu cine ? Cu niste lepre, ca: Avram, aparator inversunat al coruptiei si al coruptilor: Iancu, care nici nu stie unde este Bacaul pe harta: Nistor, o jigodie politica, decazuta, fara viitor, lichea ordinara. Un Parlament putred, cu peste 70%, in diferite stadii de cercetare penala
Solutia: demonstratii in fata Parlamentului.
Faghiean a zis
Ce legi, s-au ce proiecte de legi au depus an parlament idioti dracului pt Romani ca sa le fie bine, si toti parlamentarii, nu numa-i Bacauanii, nu se gandesc la patura sociala de jos, care n-au ce pune pe masa zi de zi. Rusine idiotilor,javrelor, ganditiva si la cei saraci, puslamalelor.
EGO a zis
Postaci invidiosi ,n-ar fi cazul sa mai lasati balacareala si sa va mai odihhniti si voi ? In curand „dottore” va gasi o cale sa va impoziteze si voua veniturile murdare! Totul se face pas cu pas! Mai folositi-va mentalul pentru lucruri bune! Ce-ar fi sa scrieti „carti”?Ia comentati pensiile pseudo-revolutionarilor,a fostilor militieni si securisti,a judecatorilor de la CCR,pensia presedintelui in functie de contributivitate si aportul la cresterea nivelului de trai al tuturor romanilor!!! Si mai apelati si la serviciile medicilor macar sa aflati pe cine compatimiti!!!
ctx620 a zis
bravo domnule NISTOR ,ma asteptam sa rezolvi problema fostilor colegi de la IMU BACAU(WMW),care nu mai beneficiaza de grupa a 2a de munca,recunoscuta si trecuta in cartea de munca .NU SA SEMNEZI PENTRU PENSIA NESIMTITA ,pentru care nu ai facut nimic in parlament in cei 20 de ani de cand ai ajuns acolo si datorita fostilor colegi
COCO a zis
DACA SUNTEM IN FRUNTEA CORUPTIEI, PE TARA, DE CE SI CU NESIMTIREA SA I INTRECEM PE CEILALTI. ASA JUDET, ASA PARLAMENTARI.RUSINE MARE, CU ASEMENEA JEGURI POLITICE.
EGO a zis
Vom scapa de aceste „jeguri”la viitoarele alegeri! Cine ia insa atitudine fata de jegurile ce misuna printre noi:hoti,violatori,proxeneti,patroni corupti,defaimatori de tara,judecatori corupti,interlopi,incompetenti care se prefac a fi modele de moralitate…postaci…indivizi care isi vand voturile sacrificandu-si semenii?? Cu ei ce-i de facut??
Ioana a zis
Daca o pensie de 4 – 5mii lei este o pensie nesimtita, o pensie de peste 15 mii de lei,dupa cum stim ca au unii magistrati,cum este, nesimtita sau nu?Dar cea mai mare pensie din Romania,de peste 35 mii lei/luna (de care beneficiaza un ex-director de penitenciar) ,cum poate fi etichetata?Ce-ar fi sa incepem sa le comentam cu seriozitate pe acestea?! De ce nu insistam pe infiintarea locurilor de munca,pe refacerea a tot ce au distrus politicieni nemernici in doar 25 de ani?? Oare putem critica constructiv??Nu putem avea un ideal comun??Fara balacareala!
tucu a zis
Ioana, da , dar dupa cei 4000-5000 lei, urmeaza si pensia sociala. Normal ar fi ca fiecare sa aiba la pensie cat a contribuit.SA LI SE MAREASCA SALARIU, ca si asa nu fac nimic, dorm in Parlament. Pacat ca ce e scris pe blog, nu citeste nimeni, altfel le-ar crapa obrazul de rusine. Daca il au ?
Ioana a zis
Privind situatia, din exterior, putem critica pana la noile alegeri.Cui foloseste? Cati se manifesta in a cere dreptul la munca?Cati ies in strada sa pretinda locuri de munca? Pensia sociala este acordata celor care nu au suficienta vechime in munca,nu pentru nemunca! Ca parlamentarii sunt demagogi,corupti…nesimtiti am constatat toti si,prin toate mijloacele.criticam.Sunt alesii nostri si ar trebui sa-i luam la intrebari,dar nu prin comentarii.Deviza lor e clara:”apa trece,pietrele( ei) raman”.Cei care vor cu adevarat schimbarea ar trebui sa gaseasca modalitati de’ macinare” a acestor „pietre” cinice.Cand vine vorba despre bani ,unora,ni se umfla glanda si muscam ,ne scandalizam…facem presupuneri, uitand de munca,demnitate,actiune.Raul se extinde iar noi vorbim,ne contrazicem,dar ,concret, ne complacem in actuala mizerie morala.Si-i votam la nesfarsit pe acesti nemernici,pentru un pui,o geaca,ceva tarie sau pentru ceva maruntis.Oare cine spunea ca a stat in inchisoare 13 ani pentru un popor format din idioti??Cat priveste obrazul,n-o sa le crape pentru ca nu cunosc rusinea,obrazul lor trebuie „plesnit” in teritoriu,sa simta si ei ce este rusinea!
scapa cine poate a zis
Sunt semenii nostri care ajunsi la borcanul cu miere nu s-au mai putut opri si s-au manjit si s-au lasat prinsi in jocuri murdare unde daca nu dansezi precum ti se canta ,stiti cum e ,,daca nu esti cu noi ,esti impotriva noastra”… numa’ cu zornait de catuse trece ,ca noi ,poporul de unde sa stim cum fac ei socotelile cand ajung la ciolan ,gen 70% ptr. noi si 30% ptr. voi cand suntem noi la putere si acelasi procent ptr. cand veniti voi si tot asa pana s-a spart abcesul ,iar ca inflamatia sa fie si mai complicata ,se pune gaz pe foc la granitele tarii …din bubuiala scapa cine poate.
amaratul a zis
Pentru EGO.Pensiile securistilor, militienilor ,pseudo/revolutionarilor au fost votate de parlamentari.
Cristi a zis
Trist si adevarat dar ei sunt cei alesi de majoritate! Problema e la votanti ei sunt cei care isi regasesc „comportamentul” in aceste personaje.
Clasa politica se va schimba cand votantii vor stii ce drepturi au …ei sunt inca sub influenta anilor trecuti. Cine sunt votantii!?