Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” invită băcăuanii, duminică, 17 mai 2015, la un eveniment intitulat simbolic „Festivalul Luminii”. Evenimentul, devenit deja tradiție, va avea loc în Parcul Cancicov, începând cu ora 17.00. O dată cu lăsarea întunericului, aleile principale ale parcului vor fi luminate de cele aproximativ 3000 de lumânări în „gulguţe” (cutii din hârtie pliate în tehnica origami). Tema centrală a festivalului este “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”.
Într-o lume în care timpul nu ne mai este aliat, ci inamic de multe ori și nu mai are răbdare cu noi, avem nevoie de o asigurare că nu ne-am pierdut în totalitate latura umană. Astfel, căutăm mereu fericirea în lucrurile mărunte, dar pline de semnificație.
Din acest motiv Cercetașii României au hotărât ca, timp de câteva ore, să le amintească băcăuanilor de bucuria lucrurilor mărunte și împreună cu partenerii lor să transforme oraşul într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevină copil și să descoperim ca tineri sau adulți, lucrurile care ne fac mai fericiți. Cercetaşii au pregătit ateliere de jocuri, cântece, pictură, origami, jonglerii cu foc, colțul lecturii, treasure hunt şi alte surprize. Acestea vor putea fi privite în atmosfera creată de lumânări. Totodată ne vor cânta Ambra Luca si Delia Andrei.
La organizarea festivalului în Bacău au contribuit cercetașii din mai multe centre locale: Preasfânta Inimă a lui Isus – Nicolae Bălcescu, Sfânta Cruce, Insula Cercetașilor, Fericitul Ieremia, Hei Gârleni și grupul de inițiativă Sfântul Nicolae – Karpen.
Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune. Pentru noi, cercetașii băcăuani, acest eveniment este unul din proiectele în care se pot implica activ toți membrii noștri și, desigur, voluntarii externi. În același timp, Festivalul Luminii contribuie la atingerea obiectivelor educaționale pe care le avem pentru cercetașii noștri. Fiecare eveniment sau activitate pe care o derulăm la cercetași are ca prim scop dezvoltarea pe plan personal a celor care o organizează. Festivalul Luminii este un eveniment național sincron, organizat anual de către membrii Organizației Naționale “Cercetașii României”. În acest an, festivalul a ajuns în Bacău la cea de-a șasea ediție.
Printre partenerii proiectului sunt: Primăria Bacău, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, Fundația Sfântul Ioan Bosco Bacău, ADA, Asociația „Un zâmbet”. La nivel național parteneri oficiali sunt Romfilateria și Daisler Print House.
Doru Tanase a zis
Marturisesc cu o bucurie in suflet ca am participat cu sotia mea,la aceasta actiune minunata care chiar au reusit sa ne deconecteze total de la stresul de zi cu zi,A fost ceva foarte frumos,chiar am aprins si noi lumanarele sine-am bucurat alaturi de prieteni nostri ,care au fetita in asociatia cercetasi Romaniei.Felicitari tuturor celor care au contribuit la aceasta manifestare!!!