~3 min lectură 0 comentarii

Două sărbători de referință pentru credincioșii ortodocși

Redacția Ziarul de Bacău

Anul acesta, la 21 mai, creștinătatea ortodoxă prăznuiește astăzi una din cele mai importante sărbători creștine, Înălțarea Domnului. Numită popular și Ispas (de la cuvântul slav Supasu – Mântuitorul), sărbătoarea Înălțării la cer a Domnului cade întotdeauna în Joia săptămânii a șasea după Paști, adică la 40 de zile după Înviere. Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, a cărei solemnitate deosebită s-a accentuat când Sfânta Împărăteasă Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Măslinilor (de unde Mântuitorul s-a înălțat la cer) o vestită biserică (Eleona).

Foto arhiva
Foto arhiva

Cea dintâi mențiune se găsește la Eusebiu de Cezareea, într-o lucrare din anul 322.
Tot astăzi, sunt serbați Sfinții Împărați Constantin și Elena. Unul dintre marii împărați ai Imperiului roman și primul împărat creștin, Constantin cel Mare a istorisit sub jurământ episcopului Eusebiu al Nicomidiei că, în preajma luptei decisive care avea să-l ridice pe culmea puterii, a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce strălucitoare având deasupra inscripția: „În acest semn vei învinge”.

La îndemul Providenței, a inscripționat semnul crucii pe scuturile ostașilor, iar în timpul luptei, deși nu avea decât 20.000 de ostași, împotriva celor 150.000 ai adversarului, victoria a fost de partea lui. Din acest moment, Constantin a hotărât o schimbare fundamentală în viața politică și socială. Prin decretul de la Milano, din 313, a dat libertate deplină Bisericii creștine, a interzis serbările și ceremoniiile cu manifestări imorale sau sângeroase, a generalizat ținerea zilei de repaos duminica.

Tot Constantin a intervenit și ajutat episcopii să se adune în primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în 325, pentru lămurirea unor probleme legate de credința creștină. Între timp, mama sa, Elena, a mers în Palestina, unde a inițiat săpături pentru descoperirea lemnului Sfintei Cruci și a mormântului Domnului. Încurajată de reușită, a reușit să identifice și locul nașterii lui Iisus. Peste tot, a îndepărtat construcțiile păgâne, ridicate în cinstea idolilor, și a înălțat biserici. Constantin cel Mare a murit în anul 337,cu zece ani în urma morții mamei sale, Sfânta Elena.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.