Guvernul a alocat 20 de milioane lei pentru şapte programe de sprijinire a IMM-urilor, programe finanţate anual de la bugetul de stat, banii care vor fi repartizaţi eşalonat până la finele anului pentru tineri întreprinzători, debutanţi în afaceri, femei manager, meşteşugari şi alte categorii.
Banii au fost direcţionaţi astfel către programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor, cu alocaţii financiare nerambursabile de maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 125.000 lei/beneficiar.
Un alt program finanţat este cel pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, SRL-D (Societate cu Răspundere Limitată – Debutant), care vizează acordarea de sprijin oricărui cetăţean român care doreşte să îşi deschidă o afacere (şi care nu a mai avut una până acum), prin acordarea unui credit nerambursabil reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare.
Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, COMERŢ, urmăreşte: întărirea capacităţii operatorilor economici de promovare a produselor şi serviciilor de piaţă, precum şi dezvoltarea şi modernizarea activităţii comercianţilor şi prestatorilor de servicii de piaţă. Prin acest program, beneficiarii eligibili primesc o valoare a alocaţiei financiare nerambursabile (AFN) de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 135.000 lei/beneficiar.
Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor, FEMEIA MANAGER, urmăreşte: îmbunătăţirea performanţelor economice ale întreprinderilor existente conduse de femei, prin accesarea surselor de finanţare de la bugetul de stat, stimularea auto-angajării şi creşterea numărului de femei întreprinzător în cadrul comunităţilor de afaceri, dezvoltarea capacităţii şi a spiritului antreprenorial în rândul femeilor, creşterea numărului de noi locuri de muncă create în cadrul structurilor economice private conduse de femei şi a beneficiilor aduse economiei naţionale. Totodată, prin acest program se finanţează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile antreprenor. Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile este de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar.
Programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de INCUBATOARE tehnologice şi de afaceri are ca obiectiv general dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii din România, prin înfiinţarea unor noi incubatoare de afaceri, precum şi prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri deja existente. Contravaloarea alocaţiei de la bugetul Programului pentru construcţia şi/sau renovarea/reabilitarea şi amenajarea fiecărei noi locaţii care va fi inclusă în Program cu destinaţia de incubator de afaceri este de maximum 500.000 lei şi de maximum 200.000 lei pentru reabilitarea/renovarea şi reamenajarea clădirii incubatorului la începutul fiecarui nou ciclu de incubare.
Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului are ca scop stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi artizani care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii. În acest an, programul urmăreşte organizarea a opt târguri regionale pentru artizanat şi meşteşuguri.
Programul de dezvoltare antreprenorială UNCTAD/ EMPRETEC România este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor implementat de către Ministerul Energiei, IMM si Mediului de Afaceri (MEIMMMA). EMPRETEC este un program integrat de pregătire, care oferă întreprinzătorilor instruire şi asistenţă tehnică, precum şi un cadru instituţional pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale şi creşterea competitivităţii pe piaţa locală şi internaţională a întreprinderilor mici şi mijlocii.
Grupul ţintă al programului include antreprenori existenţi sau potenţiali precum şi top manageri, inclusiv specialişti din organizaţii publice sau private presupuşi a se comporta de o manieră antreprenorială sau managerială.
Lasă un răspuns