Consiliul de Administrație al școlii Horgești s-a reunit la finalul săptămânii trecute și a decis să ceară Curții de Apel Bacău trimiterea lui Ionel Țurcan la muncă în folosul comunității… ca profesor în unitatea de învățământ.
Decizia este o premieră și vine în susținerea apelului pe care fostul primar al comunei Horgești l-a declarat față de condamnarea la patru ani de închisoare cu executare decisă de Judecătoria Bacău pe 30 martie 2015. Surse din Primăria comunei Horgești au declarat pentru Ziarul de Bacău că decizia Consiliului de Administrație al școlii s-a luat pe baza unei solicitări sosite pe faxul școlii, de la avocatul fostului primar.
Ionel Țurcan, care a demisionat din fruntea comunei Horgești în august 2014, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Procurorii DNA Bacău susțin că Țurcan, în calitate de primar și ordonator principal de credite, a aprobat, în 2012, plata unor cheltuieli din fondurile publice, prin falsificarea mai multor înscrisuri oficiale.
Conform acelorași surse, până să fie ales primar, Țurcan nu a fost cadru didactic, însă după demisie s-a angajat ca profesor de sport în Școala Horgești.
Următorul termen al apelului declarat de Ionel Țurcan este joi, 3 octombrie 2015.
UPDATE. Iulian Marian Lucaci, directorul scolii din Horgesti ne-a remis urmatorul drept la replica:
«Cu indignare, dar în același timp cu respect, vă solicităm să revizuiți conținutul articolului apărut în data de 02.09.2015, în virtutea dreptului pe care îl au cititorii dv.la o mai bună și corectă informare.
Articolul mai sus amintit conține o serie de informații false, care nu fac cinste nici profesiei de jurnalist (ce nu verifică opinia tuturor părților implicate) și nici instituției noastre de învățământ care,potrivit articolului publicat în Ziarul de Bacău și preluat în alte publicații, s-ar solidariza cu infractorii.
Școlii Gimnaziale Horgești i s-a solicitat de către avocatul inculpatului Țurcan Ionel,(fost primar al comunei Horgești și angajat al instituției noastre ca profesor de educație fizică și sport încă din anul 2009 când a obținut licența și titularizarea în învățământ)să-și exprime punctul de vedere față de o posibilă condamnare cu executare la locul de muncă a pedepsei.Consiliul de administrație,întrunit în ședință ordinară,a avut pe ordinea de zi, printre altele, și formularea unui răspuns avocatului Ghioc Liviu, din care cităm:”numai în cazul în care instanța se va pronunța în acest sens,” întrucât școala nu se poate implica în astfel de acte de justiție.
Menționăm că nu s-a primit nicio solicitare din partea Curții de Apel Bacău și prin urmare,nu i-a fost emisă nicio cerere acesteia așa cum apare în mod eronat în articolul dv.
Conținutul actual al articolului ar putea fi folosit ca probă în instanță,iar conducerea instituției noastre dorește a se aplica legea în cazul acelora care greșesc fără părtinire și fără a se afecta imaginea instituției,ignorând munca atâtor colegi și rezultatele elevilor despre care am prefera să se scrie. În acest sens sperăm că replica noastră nu va rămâne fără ecou.
Director,
Prof.Lucaci Iulian-Marian»
Mossad a zis
Ca profesor?La sapa de lemn pe arătura 8 ore pe zii,Apa si pâine mucegăită.
MC a zis
Stirea contine informatii cat se poate de false. N-ar strica insa sa se verifice cum a dobandit calitatea de profesor pana in 2009 cand si-a cumparat diploma si a reusit el, un analfabet, sa se titularizeze cu o nota de 9.
xxxx a zis
asta profesor?nu stie decat sa fure.La parnae cu el ca na facut nimic ca primar.Ce sa predea la scoala?Cum sa furati banul public
M.C a zis
Stirea nu contine informatii false. La Horgesti e o mafieee. DNA, unde esti?
Iuliana a zis
Nevasta primarului este angajata ca si mediator scolar. Ce studii are, cum a ajuns in acest post? Un mister…. Ce pacat, sunt atatia oameni care promit in sat
Bobu a zis
Verificati activitatea actualului director.